Home

Aplicația mea de urmărit sarcina, Baby Center, îmi spune că mai am 90 de zile și o să nasc. Desigur, totul este aproximativ, dar chiar și așa realitatea este că intru cu pași apăsați și grei către ultimul trimestrul de sarcină.

Nu știu când a trecut timpul de la joia de 8 iunie în care am făcut testul, până la ziua aia de 16 august 2017, când nu mi-au mai venit pantalonii mei de zi cu zi, și până în zilele noastre, în care burtica parcă ia noi dimensiuni de la o zi la alta.

burta

Cum mă simt la 27 de săptămâni de sarcină? Hmm….păi să văd:

Simt câteodată că îmi iau foc și urechile, trăiesc niște accese de căldură pe care nu credeam că le voi trăi vreodată. Eu sunt o fire destul de friguroasă de obicei, sau pardon, eram. Căci acum, încep să transpir stând la birou.

De asemenea, chiar nu mai aveam probleme cu înroșitul feței sau a zonei pieptului când vorbeam în public sau chiar cu cineva. Am reușit să trec de partea asta cu mult exercițiu și autocontrol. Acum, nu mai am nici un control. Mă înroșesc până în creștetul capului, de parcă aș fi o adolescentă invitată în oraș la o întâlnire pentru prima dată.

Cu asta, vin la pachet și emoțiile de tip hormonal. Simt că mă agit mult mai tare pentru mai nimic și de multe ori îmi vine să plâng așa…că trebuie să plâng.

Dorm mai puține ore pe noapte. Am cam 5 ore de somn liniștit, după care mă trezesc și cu greu mai adorm la loc, în reprize și cu mult foit, până când sună alarma. Încerc să dorm mai mult pe partea stângă, așa cum e recomandat, însă după o vreme mă doare spatele sau amorțesc tare rău, că abia mă rostogolesc pe partea cealaltă. Daaaa, știu, mamelor din lumea toată, o să spuneți să mai profit și de astea 5 ore, pentru că mă așteaptă și mai puțin de atât. Doar că acum e momentul meu de drama queen și trebuie să spun tot ce îmi stă pe suflet 🙂

Am zile când trăiesc o tensiune intestinală, ca să nu îi zic direct pe nume, extraordinar de greu de suportat. Cu mațele îngrămădite toate sus, spre torace, e foarte frustrant să îmi fie foame și în același timp să simt că explodez dacă mai înghit ceva. Trăiască perele și prunele care numai ele m-au mai scos din impas.

Obosesc foarte foarte repede. Deja îmi ia cu aproape 10 minute în plus să ajung la metrou dimineața, îmi pierd suflul după ce am urcat 5 trepte, nu mai pot să car nici 2 kg de struguri fără să simt dureri sau sfârșeală și la cursuri sufăr cel mai tare, pentru că eu mă obișnuisem să mă plimb, să mă agit, să fiu trup și suflet acolo, doar că acum sunt mai mult suflet decât trup. Am așa un mare noroc de cursanți înțelegători, care fac abstracție de prezența burții și care mă mai și întreabă când plănuiesc să fiu back in business după naștere.

 

Dar, la polul opus al suferințelor și dramelor existențiale, există și lucruri pozitive în sarcină, mai ales în această perioadă:

 

Mă spăl pe cap doar o dată pe săptămână, și cu toate astea, părul meu arată de zici că cine știe cu ce măști l-am tratat. Este de o strălucire aparte, nu se îngrașă aproape deloc și nu mai are aspectul tern pe care îl avea înainte, probabil din cauza tututor agresiunilor de-a lungul anilor.

Chiar dacă simt că mi s-a transformat și fața, căci am mai luat în greutate, tenul este foarte strălucitor și chiar mă simt luminoasă cu totul. O prietenă se întreba dacă nu o fi așa din cauză că nu mai consum alcool, dar eu cred că mai degrabă este estrogenul care parcă mă îmbracă într-o mantie cu aspect sănătos și frumos.

Nu îmi aduc aminte de ultima dată când mi s-a agățat o unghie, le simt foarte puternice și chiar mă chinuiesc să le tai câteodată.

Mă simt de-a dreptul răsfățată și ador perioada asta. Nu că înainte nu aș fi fost prințesa lui tata sau că Neil nu era atent. Dar acum, simt și mai mult răsfăț. Neil îmi aduce perne, să stau cât mai confortabil, coboară săracul la magazin chiar și când nu are chef, ca să ia biscuiții ăia pe care îi voiam eu, mă întreabă de zece ori pe zi dacă sunt bine, cum mă simt, ce am mâncat, dacă totul e în regulă. La birou, colegii îmi sar în ajutor când am ceva de cărat sau chiar și când fac o boacănă și vărs ceva pe birou, de îndemânatică ce sunt.

 

Și cele mai frumoase sunt momentele în care simțim clar că în casă sunt trei suflete de acum. Bebelușul de mărimea unei conopide (conform aplicației) lovește uneori așa de tare, că nu ai cum să nu îi simți prezența. Acum nu știu dacă o face intenționat sau nu, dar câteodată chiar îi răspunde lui Neil cu o lovitură când el îi vorbește foarte aproape de burtică și îl roagă să îl salute. Și chiar dacă se mai trezește și la 3 dimineața și mă trezește și pe mine, noi întâmpinăm cu mare bucurie fiecare lovitură sau semn că e acolo cu noi în încăpere. E mult prea magic momentul și face ca toate celelalte “rele” de mai sus să fie ușor uitate.

Și câteodată lovește așa puternic, încât mi-l și imaginez ieșind în tumbe când va fi momentul, undeva în jur de 90 de zile de acum încolo. Și cu o mamă cât de cât interesată de social media și cu un tată pasionat de tehnologie și gadget-uri, nu m-aș mira să fie un moment ca cel din filmulețul ăsta.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s