Acum trei zile, ne-am adus și noi aminte că acum patru zile a fost aniversarea noastră de 4 ani. Stăteam așa, liniștită, în fotoliu, și îl hrăneam pe Ionas, când m-a lovit. Culmea e că discutasem despre asta, că se aproprie aniversarea noastră. Cu toate astea, nu am simțit când a fost fix 25 ianuarie. Cum nu mai simțim ce zi e oricum, decât dacă avem ceva pre-notat în agendă de făcut. Și aniversarea nu era pe listă. Sigur, avem acum și aniversarea cununiei civile și aniversarea celei religioase, dar primul sărut oficial trebuie și el sărbătorit, eu așa zic. Altfel, poate o să și uităm weekendul cu cod portocaliu la ninsoare, când Neil m-a invitat în oraș la ziua lui și eu chiar m-am dus, deși până și taximetristul m-a întrebat dacă sunt sigură că vreau să ies pe așa o vreme.
În fine, totul e bine când se termină cu bine, și anume am reușit să avem un prânz romantic ieri, în oraș, doar noi doi și cu soarele de ianuarie. A fost ciudat să avem o aniversare fără nămeți uriași de zăpadă, dar ne-am conformat. Eram în oraș, după vreo două săptămâni petrecute aproape numai în casă, și asta era tot ce conta. Flăcăul nostru dormea liniștit acasă, în compania bunicilor, în timp ce noi savuram câte un burger romantic.
Apropo de flăcău, mai multă lume îmi scrie să mă întrebe cum este. Ce să zic, dacă ar dormi ca un om mare, chiar ar fi perfect ideal. Dar se trezește de 3 ori pe noapte, câteodată inundat în pipi (nu pot să înțeleg cum poate arunca jetul pe spatele lui, e încă un mister pentru mine) și uneori îl chinuiesc tare de tot colicii. Noi mai râdem și zicem că parcă simțim că ne-am luat și mult visatul bulldog francez odată cu Ionas. Aruncă cu gaze de zici că e bombă atomică uneori, iar după lapte, dă un râgâit de te miri cum poate ieși așa un zgomot dintr-un trup atât de mititel. Și încă lucrăm la schimbatul scutecului în liniște. Ai zice că le place copiilor să stea goi. Nu și lui Ionas. Cum îi scot piciorușele la vedere, cum începe să urle de n-ai zice că a stat la incubator 5 zile pentru că nu avea plămânii suficient dezvoltați. Mie îmi place de el chiar și când țipă, dar în miez de noapte s-ar putea să deranjăm ceva vecini. Bine, și recunosc, uneori e așa zgomotos, că îmi aduce aminte de perioadele când mă trezeam puțin mahmură și orice zgomot părea să arunce cuțite în creierul meu. Dar tot adorabil rămâne. A, și cum noi nu știm cântece de adormit copiii, îi punem direct să asculte ce ascultăm și noi. Și, slavă cerului, îi place cum sună chitara și tobele celor de la Royal Blood și i-am dedicat deja un cântec, The Killers – The Man, căci el este THE MAN care ne face și să uităm de aniversarea noastră.
Pe scurt, nu știu unde a trecut luna ianuarie, nu mă așteptam să fie așa intensă, în decembrie eu mă gândeam că va fi o lună de lenevit, introspecție și relaxare în general. Dar cum e vorba aia cu socoteala din târg, așa și cu realitatea mea. Și am făcut și cearcăne și mă simt palidă că nu am ieșit la aer prea mult zilele astea și la început de ianuarie am albit jumătate de cap. Dar mă uit la minune în timp ce doarme liniștit, mă uit și la Neil care e așa implicat și iubitor și nu mai contează nimic. Pentru restul, avem make up și hair stylist.:)
Alexandra Clark (Chițu) 