Săptămâna trecută, sâmbătă, am decis să îi facem cunoștință lui Ionas cu străbunicile lui. Așa că ne-am urcat tustrei în mașină și am pornit spre Călărași pentru o scurtă vizită.
Ca un făcut, pe drum, chiar când oprisem la benzinărie pentru plin, Neil a aflat că s-a stins din viață ultima lui bunică. Nu am putut să nu mă gândesc un pic la viitor, deși nu imi stă prea mult în caracter să mă gândesc la cum vor fi lucrurile. Mi se pare că timpul nostru aici se scurge așa repede, că mai bine să mă bucur de clipa prezentă cât mai mult, decât să proiectez fel și fel de filme. Și mă gândeam eu așa, că mamaile mele iși cunosc strănepotul și oare cum vor sta lucrurile pentru mine mai târziu. La un simplu calcul, când Ionas va avea 30 de ani, eu voi avea 61. Mi-a zis un preot la un moment dat că poate nu s-a bucurat de propriii copii cât se bucură de statutul de bunic. Oricum mi-e aproape imposibil să mă proiectez 30 de ani de acum incolo și abia mă acomodez cu titulatura de mami, dar m-am gândit o țâră dacă voi ajunge bunică vreodată.
Ajungând înapoi cu picioarele pe pământ și cu mașina la Călărași, a fost aproape amuzant să vedem cum Ionas a fost luat cu asalt din scoica sa și întâmpinat cu “Ptiu ptiu ptiu (și aici chiar se aplica expresia say it, don’t spray it), să nu-i fie cu deochi!” (mamaia cred că a și zis o incantație just to be safe că nu îl deoache careva cât e acolo). Ia și explică-i lui Neil incă o dată cum stă treaba cu deochiul la noi (the evil eye cum ar veni). Dar a fost frumos să ne vedem atâtea generații într-o odaie.
Și după ce mamaia Chițu mi-a repetat cum eram eu cât o lingură de lemn la început și ce repede m-am făcut așa mare și m-am așezat la casa mea, și după ce mamaia Badea s-a declarat bucuroasă să vadă un bebeluș, am încălecat pe o Astra și ne-am întors cu prințul nostru în castelul din Popești Leordeni unde ne-am desfătat, după caz, cu o pizza nobilă și cu un lapte corect. Vedem unde mai putem evada în viitorul apropriat 🙂
Alexandra Clark (Chițu) 