Home

Trebuie să încep acest articol prin a declara sus şi tare că nu mi se pare drept ce face Mama Natură. Mai întâi, te lasă să aduci pe lume o făptură mică şi gingaşă, de care te îndrăgosteşti pe loc şi iremediabil. Făpturica abia dacă îşi poate ţine ochii deschişi la început, după care, după câteva zile petrecute împreună, deja zâmbeşte puţin când simte căldura corpului tău, îi apar treptat gene, sprâncene, ce să mai, făptura este de-a dreptul adorabilă, chiar dacă te ţine treaz(ă) noaptea, mai întâi de grija, că nu ştii dacă stă bine, dacă are aer destul, dacă se îneacă dau doar scoate sunete ciudate, apoi că pur şi simplu îi este foame, că doar deh, are un stomăcel care nu cuprinde prea mult deodată.

 

Apoi, deodată, încep să se manifeste colicii  nesuferiţi. Şi uite aşa, făptura începe să-şi frichinească picioruşele, se înconvoaie, faţa se face purpurie şi până nu iese un pârţ zgomotos nici că se linişteşte. Şi aici nu înţeleg eu ce a urmărit Mama Natură. Ce inimă să ai să chinuieşti nişte creaturi aşa mici şi neajutorate cu crampe aşa dureroase?! Ştiu că nu se manifestă la toţi bebeluşii şi că nu e ceva constant, dar ce vreau să spun este că nu ar trebui să existe deloc. Nu zic, îmi place când stă pe burta mea şi stăm aşa unul lipit de celălalt şi adormim şi ne relaxăm astfel, dar am putea să stăm aşa doar de drag, nu pentru că îl doare burtica. Un trup aşa mititel nu ar trebui să simtă durere de vreun fel şi punct.

Astfel se face că fiecare zi e o loterie. Luni, a fost mârâit de la ora 2 după masa, până seara la culcare, adică pe la 8. Numai urlete şi plânsete, prin urmare numai ţinut în braţe şi abia avut timp de mers la baie. Noroc că aveam mâncare trimisă de mother, altfel post negru scria pe noi. Marţi, raiul pe pământ. A dormit liniştit cât a dormit, ne-am jucat, am făcut gimnastică, am dansat prin casă pe melodiile noastre preferate, a stat şi de unul singur şi a admirat pereţii camerei în linişte, iar noaptea a dormit super, s-a trezit doar de două ori să mănânce. Miercuri, nici că a mai adormit după ora 2 după-masa, prin urmare, până la 6 era deja istericuţ, aşa că am decis să facem băiţa mai devreme şi abia atunci s-a liniştit şi a adormit. Din nou, timp pentru mami – zero, calorii – mai multe decât de obicei, încât am decis să command pizza pentru cină.

Oricum ar fi, observ un progres, parcă nu mai sunt chiar la fle de dese crampele ca la început. Să fie Infacolul, sau Espumisanul sau Bifido Baby, sau sticla cu apă caldă ţinută în pătuţ, sau anasonul din ceaiul pe care îl beau, să fie toate la un loc, cert e că e puţin mai bine. Observ progresul, cum observ cât de diferit este de la o zi la alta şi câte expresii mai învaţă să arate. Sper să dispară curând de tot crampele astea, să avem şi noi o rutină mai  bine pusă la punct.

Şi că vorbeam de rutină, tocmai ce mi-a ieşit în calea virtuală articolul Cristinei Oţel pe acceaşi temă. Eu ştiu că sunt abia la început, că nu au trecut nici două luni, dar încă este partea aceea din mine care vrea să facă mult mai multe lucruri şi momentan simte puţină frustrare. Puţină, căci are grijă faţa bucălată să îmi inspire numai dragoste şi voie bună, indiferent de mărimea cearcănelor sau a planurilor care stau deocamdată în stand by. Uşor uşor, se vor aşeza ele lucrurile, simt asta. Vorba aia, cu răbdarea trecem marea 🙂

Ionas

Advertisements

4 thoughts on “Luna de Colici

  1. Cat e de minunat! Sa fie sanatos si Dumnezeu sa ii dea o viata plina de bine si de bucurie!Felicitari mami si tati pt asa un puiut adorabil!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s