Home

Avea tata o vorbă când eram acasă și mă prindea urmărind o telenovelă: “Măi iubi, un program mai educativ nu ai găsit și tu?!” Așa că asta fac acum, caut chestiuni vizual-auditive, ca să mențin neuronul în viață. Recent, am urmărit un serial-documentar pe Netflix, The Beginning of Life, realizat în 2016. În ultima vreme, mi se pare imposibil să citesc, nu mă pot concentra mai mult de câteva pagini, mă ia pur și simplu somnul, iar dormitul nu e chia așa la îndemână când ai un bebeluș pe lângă tine.

Practic, documentarul este o punere în scenă a multor învățături ale Mariei Montessori, care a revoluționat modul în care era privită și abordată educația copiilor. S-a ajuns la concluzia că nu numai încărcătura genetică definește o ființă umană, ci mult mai mult mediul în care își petrece primii ani din viață.

Temele abordate în cele 6 episoade sunt multiple. De la ce informație primește și reține bebelușul din burtică, până la alimentație, violență sau crearea unui mediu de joacă și învățare. Ce mi s-a părut și mai interesant este că au fost intervievate persoane din medii diferite, cu staturi diferite. Femei de afaceri, femei casnice, tați în concediu de creștere copil, oameni de știință, femei educate, femei cu o condiție extrem de simplă. Apropo, mule scene sunt filmate în Brazilia, unde se știe deja că sunt zone extrem de sărace. Toți au ajuns la aceleași concluzii:

 

-Copiii nu au nevoie de jucării, cât au nevoie de prezența părinților. Ar trebui să fie plictisitor de sigur pentru copii că părinții lor vor fi prezenți măcar în primii trei ani de viață. Și nu prezenți cu ochii în telefon, laptop sau altele, ci cu contact vizual și tot tacâmul.

-Copiii nu trebuie să știe despre grijile părinților. Copilăria negată sau furată este definitorie în creșterea armonioasă a copilului. M-au impresionat profund o mamă cu bebelușul său care trăiau în niște condiții de-a dreptul mizere, cu baie comună vai de ea, cu pereți cojiți și într-o clădire oribilă. Dar colțul copilulul era curat, bebelușul avea păturica lui, și tot ce îl interesa să vadă când s-a trezit din somnul de frumusețe a fost chipul mamei. Asta nu prea poți să regizezi.

-Vorba aia care sună bine în engleză și care zice It takes a village to raise a child este perfect adevărată. Mamele nu ar trebui să se transforme nici în Sclava Izaura nici în Maica Tereza odată devenite mame. Ele trebuie să își amintească mereu că sunt și soții, surori, fiice, prietene, că sunt femei în primul rând. Depresiile post natale nu sunt deloc de ignorat nici ele. Nu este nici o rușine să ceri ajutor, să recunoști că nu faci față singură, sau că pur și simplu e foarte greu.

 

În fine, recomand acest documentar tuturor celor care sunt intersați să afle mai multe despre cum se dezvoltă creierul copiilor în primii ani de viață, în funcție de mediul înconjurător. Eu l-am savurat pintre picături și mi-a ținut loc pentru o carte bună. Deocamdată. Sper să mă reapuc și de citit propriu zis. Curând.

life

sursa foto: http://www.imdb.com

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s