În ultimul an, am intrat în Biserică în calitate de miri, apoi în calitate de proaspeți părinți și iată că, de curând, și în calitate de nași. Au fost niște 12 luni extrem de productive, ce să zic, și dacă m-ar întreba cineva, nu aș avea un eveniment preferat, toate au fost extrem de frumoase și cu așa încărcătură emoțională unică, încât nu aș putea alege între ele.
Ce am fost plăcut surprinsă să descopăr, a fost deschiderea neamului clericesc față de realitatea în care trăim. La nunta noastră, am avut parte de scoțieni în kilturi, iar preotul a ținut o cuvântare și în limba engleză la final. La botez, când am mers să ne programăm, preotul a deschis imediat agenda online sharuită cu ceilalți preoți ai bisercii și a notat ziua și ora la care să venim. La nunta la care am fost nași, preotul a fost extrem de înțelegător față de naș, adică de soțul meu, și de domnișoara de onoare care venea din țări străine, nici unul vorbitor de română și nici unul creștin ortodox. A existat numai bucurie față de cuplul pentru care ne adunasem în acea zi.
Oricum ar fi, mare relaxare este totuși să nu mai fii în rolul miresei / organizatorului / gazdei de eveniment. La un moment, îmi spune cineva că par super în elementul meu în calitate de nașă. Păi chiar eram, bine, în mare, căci cu un ochi mai eram spre miri, să mă asigur că înțeleg și ei ceva din nunta lor și cu un ochi pe Ionas, să mă asigur că e ok. M-am bucurat că lumea mi-a admirat ținuta și chiar m-am simțit excelent în rochia mea cumpărată cu 5 zile înainte de nuntă, de la Miss Grey. Deși e un rol important și cel de nașă, am amânat cât am putut cumpărarea unei rochii. După naștere, am rămas cu niște kilograme în plus care încă nu se topesc așa repede cum mi-aș dori eu (era și culmea, doar la mine slăbitul e muncă asiduă, nu așa oricum) și simplul gând că trebuia să probez rochii sau orice altceva îmi dădea fiori pe șira spinării.
Nu a fost să fie să găsesc și o rochie potrivită pentru alăptat, dar Ionas o fi bănuit el ceva, că nu a cerut de mâncare decât o dată după startul petrecerii și apoi a adormit buștean, în restaurant, până la sfârșit, când s-a mai trezit pentru o tură. De altfel, chiar cred că miculețul are un simț aparte pentru când suntem epuizați de-a dreptul, și, deși nu a dormit cine știe ce în ziua de după nuntă, seara a adormit pe la 8:30 și în premieră mondială, a dormit pâna la 5:30 a doua zi. Și la fel și în noaptea următoare. După, și-a reluat rondul de noapte, când îl trezește foamea pe la 2-3. Dar oricum, m-a ajutat enorm să mă simt și eu om din nou.
În fine, mă uit așa la lumea frumoasă din jurul meu și îmi place cum se conturează viața mea de om mare. Cu oameni corecți, dedicați meseriilor lor, cu familie mai mare, și mai nou, și cu fini 🙂
Alexandra Clark (Chițu) 