Experiența Mea cu Alăptatul

-Dacă a apucat să se învețe leneș, nu mai vezi tu alăptat!

-Îi e mai comod să tragă din biberon, asta e!

-Nu o să ai tu mult lapte dacă el nu ia direct de la piept!

-A prins gustul formulei, nu o să îi mai placă laptele tău!

Sunt doar câteva dintre replicile primite când mă întreba lumea la început cum și ce mănâncă Ionas. Vreau să menționez de la început că acesta nu este nici pe departe un articol documentat, este fix povestea mea cu alăptatul și cum am trăit eu lucrurile până acum, la cele 4 lunițe ale bebelușului meu, în caz că mai sunt acolo, în spațiul virtual, mămici care nu mai văd luminița de la capătul tunelului.

Miculeț al nostru a venit pe lume în săptămâna 34 de sarcină și, prematur fiind și cu plămânii insuficient dezvoltați la acel moment, a stat o săptămână în incubator. Patru zile din cele șapte, nu am avut voie nici să îl atingem, abia din ziua 5 am putut să îl mângâiem și noi și l-am ținut în brațe în ziua 8, când l-am și luat acasă. De alăptat nici nu s-a pus problema la început, el abia avea forță să tragă câțiva mililitri din biberon, așa că soluția era să mă mulg, iar cei de la neonatologie i-au dat formulă în primele zile, până să îmi vină mie laptele.

Ajunsă acasă cu un bebeluș de 8 zile pe care nici să îl țin bine în brațe nu știam, am decis să apelez la ajutorul unui consultant în alăptare. O doamnă foarte blândă și bine informată a venit la noi și mi-a arătat diverse tehnici foarte utile, m-a îndemndat să continuu să mă mulg chiar dacă el încă nu vrea să ia direct și să insist să îl pun puțin la piept la fiecare masă, chiar folosind o tetină de silicon.

Ceea ce am și încercat, doar că miculeț urla din toți rărunchii lui (se pare că plămânii se formaseră bine în incubator) când vedea pieptul, și nu se liniștea până nu vedea biberonul. Și spune-i tu unei proaspete mămici în care joacă hormonii cum n-au jucat vreodată să insiste totuși, să nu renunțe. Plângeam prin casă, că nu înțelegeam de ce nu vrea să apuce țiți, că lapte venea și el nu voia nici chip să mănânce de la sursă. Lua câteva înghițituri cel mult și apoi începeau țipetele. Uram sunetul produs de aparatul de muls și uram să fac asta de cel puțin 6 ori pe zi, ca să stimulez totuși lactația.

La pediatru, la fel mi s-a spus, să mai insist. Cu ochii deja în lacrimi, am zis că eu insist, dar cam degeaba, că mă mulg strict pentru că știu că îi face bine laptele matern, dar altfel eu aș fi renunțat, căci și așa mă simțeam epuizată. Și totuși…

S-a întâmplat pe 9 martie 2018. Ionas împlinise deja 2 luni și o sătpămână, când fără să fac eu nimic deosebit, a apucat sânul și a început să mănânce de la el direct. Era și soțul acasă, l-am strigat să vină, să mă asigur că nu visez. La câteva zile după acest moment, nu mai voia să vadă sticla cu formulă și cerea numai piept. Numai când se golea rezervorul complet și încă îi era foame, mai lua și puțină formulă. S-a văzut imediat la cât rezista cutia cu formulă. De la nici o săptămână, a ajuns la două săptămâni și.

Să fi fost leneș și comod Ionas și dintr-o dată a devenit hărnicuț ca o furnică? Nu cred. Și să mai zic ceva. Sunt bebeluși care au fost alăptați exclusiv și când li se oferă biberon dintr-un motiv sau altul, îl refuză vehement. Despre ei ce putem spune, că sunt prea harnici?!

Părerea mea strict personală este că, cel mai probabil, bebelușii mănâncă fix așa cum sunt învățați și schimbarea îi sperie și de aceea sunt reticenți. Probabil de aia spunea toată lumea să insist câte puțin la fiecare masă, să apuce să se împrietenească și apoi să accepte sânul ca sursa primară de hrană.

Mă doare și uneori mă ia cu transpirații de la cât de ciudată e senzația? Da. Îmi era mai ușor înainte, că putea să îl adoarmă oricine avea un biberon seara și știa să cânte sau să pună pe Youtube Hey Jude de la Beatles? Da. Dar cu toate astea, e o super ușurare că am scăpat de aparatul de muls și nu știu câte imagini sunt mai plăcute decât el, când se satură și se întoarce zâmbind spre mine. Sau atunci când adoarme liniștit la piept. Sau atunci când îl acaparează cu ambele mâini de zici că își marchează teritoriul. Sau când pur și simplu mă strânge puternic de un deget în timp ce mănâncă. Sau…dar mă opresc aici, căci vorba lungă, sărăcia omului.

Ce am vrut să spun cu povestea mea, este că, în calitate de proaspete mămici, veți auzi fel și fel de sfaturi, povețe, basme, prejudecăți și câte altele. Voi faceți ce m-a sfătuit și pe mine o prietenă, și anume creșteți bebelușii după cum vă dictează instinctul, apoi după cum vă rezistă hormonii și dacă mai vreți să vă și documentați, în caz că nu știți mai nimic despre nou-născuți, cu atât mai bine. Spor să aveți!

Sursa foto: Jordan Whitt – Unsplash