Zoo București – mai bine NU

Duminică fiind, ni s-a părut o idee bună să mergem la Gradina Zoologică din București. Eu mai fusesem o singură dată acum nșpe ani, soțul nu mai fusese niciodată. Mai mult, ne-am gândit că nici nu va fi foarte aglomerat, jumătate din populația României părând să fie la mare și cealaltă jumătate la munte.

Nimic mai fals. Ajunși acolo, am petrecut jumătate de oră încercând să parcăm. Să zicem că există o minimă parcare, dar era de-a dreptul neîncăpătoare pentru câți vizitatori aveau. A trebuit să parcăm în pădurea de lângă, cerându-mi scuze bieților copaci că îi invadăm în așa hal. Intrarea la zoo costă 13 lei, ceea ce este foarte puțin în comparație cu alte parcuri zoologice din capitale europene și probabil și un motiv pentru care atrage destul de mulți vizitatori. Am mai spus și mai devreme, nu sunt 100% fan păstrarea animalelor în captivitate, însă e o parte egoistă din mine căreia îi place tare mult să vadă fel și fel de specii pe care altfel nu aș ajunge niciodată să le văd în realitate. După ce am vizitat parcul, personal, am ajuns la concluzia că și cei 13 lei sunt cam mult pentru ce se petrece acolo. La zoo la Călărași este 5 lei intrarea și măcar poți să vezi cu adevărat ceva.

La animalele deosebit de periculoase, gen lei și urși, cei de la Zoo București au construit niște cuști din sticlă și lemn, iar sticla reflectă foarte mult lumina, astfel încât trebuie să te chinuiești ceva să zărești înauntru. Mai mult, dacă animalul ar alege să stea într-unul dintre colțurile construite din lemn, chiar că nu ai mai vedea nimic. La zebră, gardul era realizat dintr-o plasă atât de deasă, încât abia puteai zări dungile alb-negru. La păsări precum vulturul pleșuv sau cel american, boschețeii din față erau mai înalți decât mine care am un metru șaizeci, deci trebuia să fac un efort să văd cu adevărat în cușcă. Să nu mai spun că acolo chiar mi-a fost milă. Vulturul a deschis aripile să zboare și nici nu a apucat să dea o dată din aripi, că era în colțul celălalt al coliviei lui.

Altfel, era curat pentru cât trafic de oameni se afla acolo, dar nici nu am reușit să găsesc o gheretă de unde să îmi iau o apă, astfel că am plecat aproape deshidrată. La ieșire, am observat cum o terăsucă de vizaviz încinsese un grătar pe cinste, fumul mergând direct în pădurea de lângă. Că de ce nu?

Am plecat cu gândul că nu vom mai reveni nici măcar când va fi Ionas mai mare să înțeleagă ce se petrece la Zoo. Măcar pot spune că a dormit adânc toată plimbarea, deci lui i-a priit de minune aerul de afară 🙂