Copilul Meu Nu E Bun de Pupat

De când a venit căldura, sunt mult mai des cu Ionas pe afară. De aia nici nu am mai scris așa mult, că sunt mai toată ziua pe undeva. Si mai și gătesc, că deh, și mai fac și treburi casnice și mai țin si un curs online de suedeză. Și în multiplele mele drumuri prin oraș, mult mi-e dat să văd și să aud.

Știi, când lucrezi atâta vreme la corporație, chiar ajungi să trăiești într-un univers oarecum delimitat. Ai oameni în jur de cele mai multe ori pe aceeași lungime de undă cu tine, prietenii îți sunt cei pe care ți-i alegi și cumva ajungi să crezi că tot universul e așa. Ei bine, nu.

Când ești o mamă cu un bebeluș la plimbare prin oraș, ești ținta tuturor comentariilor, sfaturilor (nesolicitate), întrebărilor, acțiunilor și a câtor altele lucruri. Dar hai să le iau pe rând.

Comentarii:

Ma plimbam cu Ionas pe stradă cu el în sling-ul cu inele. Dormea dus, iar o femeie cu un băiețel de vreo 4 ani, se uită la Ionas și zice: “Ia uite ce frumos și cuminte doarme ăsta mic, tu de ce nu poți să fii la fel?!”

Ce-i drept, cum de își permite un băiețel de 4 ani să zburde pe stradă, in timp ce există bebeluși așa cuminți in lume cu care să fie comparat…

Sfaturi:

“Nu-l țineți bine așa!” , “Nu faceti bine că il învățați cu biberonul!” , “Puneți-i ceva pe cap, e curent aici!” și câte altele.

Eu ignor cu calm, dar au fost dăți in care nu as fi actionat ca o persoană inteligentă emoțional. Mai ales in situatiile cand ieșeam cu Ionas doar ca să calmez o criză de isterie și de plânsete care mă epuizau maxim. Fix asta vrei sa auzi cand ești la limită cu oboseala, ce faci greșit și ce multe știe toată lumea despre cum să crești un copil.

Întrebări:

“Cât are?” O întrebare aparent inocentă, pe care am auzit-o foarte foarte des de când sunt eu mamă. Poate sunt exagerată eu, dar ce interesează pe toată lumea de pe stradă, de la metrou, sau de prin parc cât are bebelușul meu?! Eu mă apuc să acostez femei și bărbați pe stradă sa le zic: “Vai ce adorabil arătați, câți ani aveți?” Nu, nu fac asta, de ce ar fi exceptie cu bebelușii?

Acțiuni:

E, aici e aici. Dacă la cele de mai sus rămân cât de cât calmă, la astea, I really lose it! Mi s-a întâmplat de câteva ori ca Ionas sa imi fie efectiv luat din brațe de anumite cunoștințe. Fără sa fiu întrebată sau rugată. Apoi, unii au mers la next level si au inceput să il pupe pe față și pe mâini. Până să explic de ce mi se pare de-a dreptul un abuz acest lucru, hai să facem un exercițiu de imaginație.

Mergi pe stradă, vorbind la telefon, și vine cineva și îți ia telefonul din mână. Așa, că i se pare drăguț telefonul tău. I-l dai cu dragă inimă, fie si cu împrumut?

Hai să mai facem un pas. Tocmai ți-a intrat salariul, pentru care ai lucrat toată luna cu interes, că voiai și un bonus simpatic. Si il retragi pe tot de la bancomat, ca vrei sa cumperi ceva frumos si iti trebuie cash. Și vine o persoană pe care o vezi o data pe an și îți ia bănișorii din mână si iti zice ca vrea si ea sa simta cum mai e sa ai bani mulți in mână și că va face o plimbare cu banii tai, dar sa stai fara de grija. Stai fara de grija?

Ei și acum, imaginează-ți că porți un suflet in pântece multe săptămâni, in cazul meu 34 jumate, treci printr-un stres care te face sa albești jumătate din cap, ai nopți nedormite la activ, ore intregi uneori in care bebelușului nu-i convine nimic, și vine cineva și ti-l ia așa din brațe, ca vrea să simtă carne de bebeluș aproape. Și il mai ia si la pupat, chiar dacă microbi si altele.

Nu mă consider o mamă posesivă, ba uneori mă simt extrem de frustrată că îl apucă pe Ionas plânsetele cele mai mari tocmai când vreau si eu niste timp pentru mine (chiar acum, scriu acest articol in timp ce mi se face pedichiura, actiune pentru care am fugit mai mult de acasă, căci incepuse să plângă). Dar cred că e o chestiune de bun simț să mă intrebi dacă e ok sa il iei in brațe și să îl pupi. Și dacă este vorba de un copil care poate răspunde singur, să îl intrebi pe el direct dacă iți permite o îmbrățișare sau un pupic. Si daca zice că nu, nu înseamnă nici ca e băiatul mamei, nici că e fetița lui tata. Cum zicea într-un film, he/she is just not into you. Copilul nu te vrea sau nu are chef sa fie pupat chiar acum. Dacă tu îl tot îmbrățișezi si pupi fără sa ceri consimțământul, o sa creadă că e normal ca persoane străine să facă lucrul ăsta. Deci mai bine nu.

Așadar și prin urmare,  eu cred  că nu sunt pretențioasă. Tot ce cer este mai multă îngăduință pentru proaspetele mămici și mai mult respect pentru oamenii mici. Hai că se poate!