Home

Iată că am trecut cu bine de prima călătorie în trei. Ba mai mult, cu zâmbete, plimbări lungi și voie bună, exact ce aveam nevoie ca să mai schimbăm puțin rutina.

Soțul meu a decis în secret să mergem într-un weekend prelungit la Brașov, și, deși nu sunt o fană înfocată a suprizelor, aceasta a picat la fix. Chiar avem nevoie de o schimbare de peisaj, să mai văd altceva decât străzile deja prea sufocante ale Bucureștiului.

Așa că vineri dimineața, pe la ora 4, deja ne-am activat. Am reușit să plecăm din fața blocului la ora 6, pentru că cineva, nu dăm nume, a decis să facă un numărul 2 chiar când ne pregăteam să ieșim pe ușă. Bine că l-a făcut în casă, ce să zic. Dacă ne vedea cineva când am dus bagajul la mașină, ar fi crezut că plecăm cel puțin o săptămână, în nici un  caz două nopți. Ionas avea o valijioară numai a lui, eu și Neil încă una. Plus ghiozdan, plus o sacoșă mare, plus cărucior, faceți voi calculele cam câte kilograme de bagaj s-au adunat. Dar și dacă nu luam haine extra, pun pariu că fix atunci ar fi aruncat cu pipi peste tot sau ar fi vomat pe toate body-urile disponibile Așa că mai bine să fie și să nu trebuiască 🙂

 

S-a dovedit că am fost foarte inspirați să plecăm dis de dimineață, fiind zi liberă de 1 iunie. Am ajuns în fața pensiunii Brașovu Vechi în 2 ore și 40 de minute. Nu am făcut nici o oprire, căci Ionas a dormit buștean tot drumul. Cum era prea devreme să ne și cazăm, am pornit la plimbare prin centrul istoric. Era deja călduț la ora 9, iar piața era cât de cât liberă. Am decis să luăm un mic dejun foarte gustos La Birou. Ionas, pentru că dormise tot drumul, nu mai avea chef să doarmă și deja era foarte curios cu tot ce era pe masă. Dar am reușit să mâncăm și să ne încărcăm bateriile.

dav

Eii, după ora 10:30, nu a mai fost așa amuzant timp de vreo oră. Domnișorului nu îi mai convenea în cărucior, în brațe stătea ce stătea și apoi iar plângea. La prima ofertă, a refuzat și mâncarea și deja ne gândeam ce să mai facem, dacă el e așa supărat. Dar, la a doua ofertă, a mâncat destul de bine și în scurtă vreme a mai ațipit puțin. Suficient cât să mă uit pe la magazine și să mă pricopsesc cu o pereche nouă de sandale. Spre apărarea mea, plecasem în adidași, crezând că o să fie răcoare și deja îmi era foarte foarte cald, le-am cumpărat din strictă necesitate 🙂

Restul zilei întâi a fost chill, ne-am mai plimbat, ne-am mai oprit la o prăjitură, la o cafea, la o bere, iar vremea era de-a dreptul superbă. L-am schimbat pe Ionas în cărucior de scutec, pe unde ne-am oprit noi în Brașov nu prea erau băi baby friendly, dar asta nu ne-a stat nouă în calea plimbărilor. Ajunși în cameră după ora 3 după masa, eu și Neil tare am fi tras un pui de somn, căci deja aveam aproape 12 ore de când eram treji. Am făcut un duș și ne gândeam să îl spălăm un pic și pe Ionas, căci și el era destul de încins. Dar ce să vezi, ajunși cu el în baie, a început să urle din toți rărunchii, s-a speriat el de ceva, că nici nu am mai putut să intrăm cu el în baie după, și două zile l-am șters cu prosopul umezit, altfel nu era chip. Cei de la pensiune ne-au pus la dispoziție un pătuț, în care Ionas a dormit jumătate de oră adunat în două nopți. Noroc cu patul care era chiar king size, că nu ne-am încurcat unul de altul în somnul nostru.

 

Timpul a trecut foarte repede, mai ales cu ceva de sărbătorit în fiecare zi. Pe 1, ne-am bucurat toți de copilărie, pe 2 Ionas a împlinit 5 lunițe, iar pe 3, am aniversat un an de la căsătoria religioasă. Ne-am răsfățat cu mâncare bună, plimbări pe la umbra copacilor de la poalele Tâmpei, prăjituri delicioase și băuturi răcoroase. Și am vorbit cu Neil, dar așa pe bune, nu doar despre cum a fost la muncă, ce a mai făcut Ionas și ce mâncăm la cină. Ne-am adus aminte tot felul de peripeții din călătoriile noastre, am exprimat stările prin care am trecut și prin care trecem de când a sosit Ionas în viețile noastre și am făcut planuri pentru viitorul apropriat.

A fost și greuț pe alocuri cu bebeluș la purtător, mai ales când voiam să mâncăm sau dacă am fi avut chef de o băutură mai târzie. Dar a fost așa frumos cu totul în escapada noastră, că nu aș schimba în vreun fel formula. Și abia aștept alte și alte aventuri!

sdr

 

 

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s