Home

„-Doamnă, doar v-am spus că durează în jur de 2-3 luni până începeți să primiți bani. Durează ceva până se verifică dosarul și se aprobă. Plus că noi suntem doar o instituție intermediară, nu putem să știm unde e dosarul dumneavoatră acum. Mai aveți puțină răbdare!”

“-Doamnă, îmi cer scuze că am îndrăznit să sun, la aproape 2 luni de când am depus dosarul de indemnizație pentru creștere copil, să văd cam când mă pot aștepta să primesc o sumă pe care sunt îndreptățită să o primesc. Vedeți dumneavoastră, eu am banii mei de la nici 20 de ani, adică sunt cam 12 ani de când eu sunt cât de cât independetă financiar. Sau, mă rog, eram, pentru că luna asta nu am avut nici un venit, pentru prima dată în acești 12 ani. Știți, eu am și făcut un exercițiu de identificare a valorilor personale la un moment dat și banii chiar reprezintă una dintre valorile mele fundamentale. Vă dați și dumnevoastră seama că practic luna aceasta mi-a fost zdruncinată din temelie această valoare. Și e greu! Nu cu ratele neapărat, sau cu întreținerea, sau mâncarea sau cu poftele mici cum ar fi o cafea bună, din fericire nu sunt o mamă singură, am un soț alături, am părinți și prieteni gata să sară în ajutor oricând. Dar am acest handicap, că mă simt ca mutilată în străfundul meu când mă uit la contul meu bancar. Pentru că așa eram eu, învățată să îmi câștig banii și acum că, pentru prima dată în 12 ani, statul îmi este dator cu ceva bani, întârzie să plătească la timp. De ce? Pentru că multă birocrație și foarte puțină tehnologie să accelereze lucrurile. Deci, doamnă dragă, e clar că vrând nevrând o să mai am puțină răbdare, dar vă zic că tare nefericită voi fi în acest răstimp.”

Aș fi vrut eu, evident, să am acest curaj când am îndrăznit să sun la un număr de telefon și să aflu în ce stadiu este dosarul meu și aș fi vrut eu ca doamna să aibă dumneai puțină răbdare să mă asculte până la sfârșit. Cert e că trăiesc vremuri interesante. Nu știu dacă altcineva a trăit în mod conștient momentul când îi este încălcată o valoare de bază. Este foarte ciudat. E o combinație de vină, rușine, ciudă, supărare, pe scurt, m-am simțit mai puțin om. Și încă o dată, nu neapărat pentru că nu am avut bani. Așa cum ziceam, din fericire, nu am trăit și cu grija zilei de mâine. Dar pentru că a fost o primă dată în atâția ani de zile în care nimeni nu m-a recompensat financiar. Și la naiba, parcă meseria asta de mamă, chiar ar trebui să aibă prioritate la a fi plătită, că nu e chiar muncă voluntară cum zice filmulețul.

Na că am fost și puțin drama queen pe ziua de azi! 🙂

 

alice-pasqual-258250-unsplash

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s