Alexandra Clark (Chițu)

Pe 4 martie am inceput procesul de înțărcare cât de blândă am putut noi cu Ionas. De fapt, am inceput din februarie să verbalizez ideea că boobie va pleca în curând și vom rămâne noi trei, dar fără boobie.

Motivele deciziei au fost mai multe, nu le voi menționa, întrucât consider că acest tip de decizie este una cât se poate de personală. Cert este că așa am hotărât si azi împărtășesc procesul, in cazul in care mai sunt mămici care se gândesc să facă pasul și nu știu cum să înceapă sau sa procedeze. Să pleci de acasă și să îl lași cu cineva 3-4 zile nu mi se părea clar o varianta bună, ba din contră, barbarie totala.

Așa că am inceput ușor, cu scoaterea meselor de lapte de peste zi. Pe 4 martie am decis sa ii mai dau boobie dimineața la trezire și apoi seara și noaptea, la cerere. Zis și făcut. Am avut noroc de câteva zile cu soare, așa că somnul de prânz începea de cele mai multe ori afara, in cărucior, și se continua in casa. Dar nu a fost mereu cu soare, iar primele zile îmi lua o veșnicie să îl adorm la prânz, căci el cam voia anestezicul lui și nu înțelegea de ce eu îi dădeam înainte cu cantat, alintat și dansat. Însă reușea să adoarmă, ba chiar foarte bine, dormea cate doua ore jumate, fără întrerupere. Foarte obositor mi s-a părut, fizic in primul rand, greu sa te lupți cu 10 kg de kamikaze kid, apoi corpul meu care tot producea lapte și era destul de dificil sa rezist până seara, iar psihic, evident că mi se părea că pierd o legătură unică, superbă, miraculoasă aproape, având în vedere ce inceput dificil am avut cu alăptarea.

La sfârșitul primei săptămâni, mă simțeam epuizată, dar vedeam că suntem pe drumul cel bun. Ionas a părut să înțeleagă că boobie e pe ducă și nu a protestat prea mult. Înainte sa începem procesul de intarcare, el ajunsese sa mai primească o singura sticla de formulă seara, înainte de culcare. Au fost zile când cerea formula mai des, arata singur spre biberoane. Ii preparam în doze mai mici, după câteva zile am început sa ii ofer alte lucruri care știam ca ii plac, iar acum, am ajuns iarăși la un singur biberon de formula seara la culcare și încă unul mai mic în timpul nopții.

Primele doua săptămâni mi s-au părut foarte obositoare. Cum o provocare nu vine niciodată singură, ne-am trezit cu muncitori in casă, care au trebuit să desființeze tavanul din dormitorul mare și să îl refacă de la zero. Asta a însemnat aspirat și dat cu mopul de cel puțin două ori pe zi, incercat sa îl protejez cât mai bine de praf, zgomot, deranj in general, iar în unele zile nici el nu îmi făcea viața prea usoara, aruncând cu mâncarea de pranz in toate cele patru puncte cardinale ale bucătăriei. M-am ținut totuși tare, am avut parte de suport de la câteva prietene și azi, pot spune că am razbit, Ionas pare să știe că boobie a plecat, iar corpul meu își revine și el ușor ușor după un an de alăptare și tot ce a presupus acest proces.

Deși inițial mi se părea că pierd o legatura deosebita, parcă mai lipicioși și drăgăstoși suntem acum unul cu altul. Ne luam în brate, ne pupam, ne gâdilăm și avem o gramada de ritualuri pentru conectare. Mă uit la el și vad un baiatel explorator, pus pe șotii și sunt tare mândră de cum ne-am descurcat până acum. ☺️