Home

Greu, tare greu m-am adunat sa mai scriu ceva pe săptămâna asta.

Vine o vreme în viața unui om când oboseala își spune cuvântul. Te lovește unde te doare mai tare. In cazul meu, la nivelul de energie și la voce.

Am avut parte de două săptămâni foarte încărcate, fara șansă de repaos prea mult. Soțul a avut destul de mult de munca la birou, eu ca de obicei, când afară cu Ionas, când gătit ceva că trebuie să și mâncăm se pare, când ceva curățenie prin casă, hai și un curs de suedeză și tot așa. Mai mult, in weekenduri, am avut evenimente. Botez și nuntă. Și dacă botezul a fost bine, căci a început mai pe zi, nunta s-a dovedit aproape un calvar.

Râdeam cu soțul că de fapt nici nu am simțit nuntă, mai degrabă am numi-o cea mai elegantă plimbare in parc. Deoarece Ionas nu voia să adoarmă, am dat la ture prin parc îmbrăcați în haine de gală de nu mai știam de noi. Îmi părea rău să plecam așa repede, era nunta verișorului meu, cu care am copilărit, era multa lume adunată, as mai și schimbat și eu o vorbă cu unii dintre ei, însă chiar nu am putut. Eram de-a dreptul stresați, căci îl vedeam pe Ionas obosit și irascibil, așa că am ales sa plecam la vreo două ore după ce a început petrecerea.

A doua zi, deja oboseala acumulata a început să dea de veste. Stare de leșin, greață, frisoane, nu eram in stare nici să vorbesc seara, tremuram întruna. A doua zi, m-am trezit și răgușită. Seara, am inceput sa și tușesc. Eu nu am mai tușit în viața mea de adult, oribil m-am simțit. A trecut o săptămână și încă nu m-am refăcut complet. Am ajuns sa ne minunăm de un moment în care stăm și noi amândoi în pat și chiar ne relaxam, chiar daca holul se cerea aspirat, vasele se voiau spălate și prânzul ar fi fost de preferat sa se prepare. Nu ne-a mai interesat. Am dormit puțin și tare bine a fost.

Oboseala asta e tare păcătoasă. Știi, mai cad în butoiul melancoliei uneori, dar de acolo știu că e nevoie doar de mine să mă adun și să revin la regular me. Dar când fizic nu te poți mobiliza sa faci mai nimic în afara de strictul necesar care oricum trebuie făcut, tare e greu și frustrant. Mă simțeam vinovată că zac în canapea seara, in loc sa pregătesc niste materiale pentru suedeza, sau in loc să scriu, sau in loc sa citesc. Și să citesc mi se părea un chin. Voiam doar sa stau cu cana mea de ceai și să mă uit în gol până mă lua somnul. Noroc cu soțul care mi-a băgat mințile în cap și astfel mi-am dat voie sa bolesc, să accept că am nevoie de odihnă și să accept că nu se poate sa fac din toate mereu.

Sper că am încheiat aceasta perioadă, chiar daca tusea încă apare seara și mă mai stresează puțin. Aștept cu interes zilele următoare, sper sa fie și vremea mai prietenoasă și să revin la regular me, adică să și apără mai mult conținut pe aici 😊

Sănătate, că-i mai buna decât toate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s