Home

De cinci zile-ncoace, s-a aciuat un virus in casa Clark și pare că îi place tare la noi, că nu se mai dă plecat odată.

Totul a inceput joi după masa, când am simțit deodată o senzație de “mașină de spălat” in propriul stomac. Senzația a devenit tot mai accentuată, cu dureri, cu crampe, cu stomac deranjat, cu senzație de vomă, cu stare de moleșeală, cam cu tot ce nu ai chef să ai la inceput de weekend. Mie unul dintre cele mai grele momente de mămicie, in afara de cele de boală ale copilului, sunt fix aceste zile, când el trage de tine sa vă jucați și tu îți dorești doar să zaci, dar te uiți așa în ochii lui și știi că nu ai cum sa îl refuzi.

Cumva, m-am mai întremat vineri seara, iar sâmbătă am mers chiar la cursul de suedeza fara probleme. Nu prea am putut sa beau cafea, ceea ce mi-a produs o stare permanentă de cap greu și nici pofta de mâncare nu prea am avut, dar am trecut cu bine și peste ziua de sâmbătă. Ba chiar am mers și în vizită la fratele meu pe seară și ne-am amuzat cu toții de cât de iubăreț a devenit Ionas cu Natalia, verișoara lui.

Sâmbătă seara, ora 22:00, Ionas sare din somn și dintr-o dată arunca un jet puternic de vomă. Pe pat. Urmat de încă unul la fel de puternic. Pe covor. S-a speriat mititelul foarte tare, el nu prea a vomitat la viața lui, l-am spălat repede și l-am schimbat, ne-am mutat in altă cameră și am sperat sa fie doar o indigestie. Pe la 4:00 dimineața a intrat în vigoare și codul “maroniu”. Duminică, toată ziua, nu a vrut mai nimic de mâncare, se vedea că are o ușoară greață in continuare, iar diareea a tot continuat. Deja începeam să mă gândesc că poate nu de la o napolitana suspectă mi-o fi fost mie rău, că poate chiar am luat vreun virus.

Am rămas destul de îngrijorați, așa că Neil a decis să lucreze azi de acasă, in caz că trebuie să ajungem la spital cu Ionas. In ciuda faptului că “alerta maronie” a continuat, la fel și greva foamei, părea totuși să răspundă bine la sarurile de rehidratare și la Ors de la Hipp. Dimineata a mancat putin, la fel și pe seara, așa că am decis sa nu mai mergem la spital.

Dar, in jurul prânzului, a început să i se facă rău soțului. Aceeași stare de vomă, aceeași amețeală, aceeași alertă ca și la noi. Nu a putut să mănânce mai mult de jumătate de banană toată ziua, in rest multe lichide, dar și alea forțate. Astfel că am ajuns ba sa prepar un ceai unuia, ba sa incerc sa ii administrez niste saruri altuia, ba sa schimb scutece, ba sa iau temperatura, să mă asigur că nu degenerează in altele situația.

Bine macar că eu mi-am revenit între timp, altfel nu știu ce ne făceam. Oricum, de maine am chemat întăriri, sper sa le fie mai bine băieților mei dragi, dar dacă nu, să mai fie un back-up prin casă.

Eu credeam că iarna e păcătoasă, cu gripă, cu muci, cu viruși peste viruși. Dar parcă vara asta nu îmi place deloc. Doar ce am depășit o infecție, că ne-a lovit supărarea asta. Nici nu știu ce să mai cred. Oricum ar fi, bine că a lovit acum și nu săptămâna viitoare, când avem o excursie in plan. Sa spunem că tot răul spre bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s