Home

Închei un weekend extrem de frumos petrecut în zona Moieciului, in sat Peștera, să fiu mai precisă, la Casa Boierească, să fiu cat mai exactă.

Din motive administrative, am plecat din București pe la 13:30, vineri după masa. Ne-a luat 5 ore ca sa ajungem. Inca o data, mi-am amintit cat de mult urăsc Valea Prahovei, cu drumul îngust, treceri de pietoni și aglomerație mare in general. Apoi, ca sa ajungi in zona Moieciului, trebuie sa îți aștepți cuminte rândul la vreo 3-4 șantiere de construcții care ocupă cate un sens de mers și care împrăștie praf in aer de zici că ești chiar în Popești Leordeni și nu undeva la munte, la aer curat. Dacă m-ar pune cineva să numesc o conjunctură a zilele noastre în care oamenii poate și cei mai educați își pierd orice urma de respect, empatie, bune maniere, cu siguranță aș răspunde în trafic. Nu o sa înțeleg niciodată de ce unii șoferi se cred îndreptățiți să depășească prin dreapta, să se strecoare în trafic de pe banda de urgentă, să forțeze limitele siguranței doar pentru câteva minute câștigate la timpul parcurs în trafic.

Mergând pe drumul de munte, mi-am adus aminte cu drag de taberele in care am fost in copilărie și adolescență, cate zone frumoase din Romania am vizitat atunci. Poate as vrea sa ii arăt și lui Ionas unele dintre ele, dar să ne aventuram pe drumurile din țara noastră pare un sport extrem pe care nu sunt sigură că vreau sa îl practicăm.

In fine, am ajuns după 5 ore, dar am ajuns. Locația a fost absolut minunată. Peisajul montan mă înmărmurește de fiecare dată cu măreția sa. Eu sunt de fel fiica mării, dar merg cu drag la munte, unde pot sa incerc doar sa ghicesc cum a decis Mama Natură să deseneze formele acestea impresionante de relief, cu mii și mii de brazi și pășuni întinse de verdeață.

Pentru că vineri a fost mai mult despre trafic, sâmbătă am vrut sa profitam de aerul curat și de peisaj cat mai mult posibil. De dimineață, am dat o tură la Peștera Liliecilor, era foarte aproape de cazarea noastră și un drum extrem de accesibil, încât am mers cu căruciorul până acolo. Ionas nu a apucat sa o vadă, aerul tare de munte l-a doborât și a mai tras un pui de somn. Am plecat apoi spre Cheile Grădiștei, o zonă absolut superbă și foarte frumos amenajată. Dezavantajul unei astfel de cazări cum am avut noi este că nu poți ajunge la alte obiective turistice decât cu mașina, dar ne-am conformat, căci era prima dată când vizitam aceasta zonă pentru toți trei.

Pe seară, am mers undeva lângă Bran pentru cină, la restaurant Brandenberg, unde am savurat ceva specialități montane.

Pe lângă excursii și natura minunata din jur, cel mai mult a contat compania. Am fost parte dintr-un grup măricel, iar se acest lucru chiar îmi era dor. Noi, frate-miu, ai mei, părintii cumnatei mele, fratele cumnatei mele cu logodnica, părinții logodnicei, sora logodnicei și uite așa s-a pus de o masa de 14 persoane și 2 bebelani. Îmi plac tare mult mesele mari, iar părinții încă au un simț al umorului care ne binedispune de fiecare dată.

Desigur, noi cei cu copii, ne-am făcut programul după ei, iar astfel nu am petrecut tot timpul in grup. Dar de fiecare dată când ne reuneam in jurul mesei, toată lumea era bine dispusă, ba chiar când eu eram mai ciufută pentru că Ionas trezit devreme și pentru că nu cafea până în ora 8:30, au avut grija sa imi reamintească ce important e că este un copil vesel și sănătos și că până la urmă îi facem noi față.

Desigur că voi tine minte toate aceste lucruri frumoase din weekend. Dar recunosc și că o astfel de excursie pe an e suficientă pentru mine. Iar la destinațiile următoare poate ajungem cu avionul 😅

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s