Home

Oficial, cam de prin 9 martie, am consumat 1 kg și jumătate de făină. Record pentru noi! Înainte de izolare, foloseam făină doar pentru gauffre si rareori clătite. Dar acum, pentru a mai satisface pofte, dar și pentru a-mi ocupa mâinilie și relaxa mintea, mai pun de o sărățică sau o pâinică sau ceva bunuț.

 

Cum ultima dată am scris despre escapada în bucătăria grecească, acum dau mai departe câteva alte rețete care nouă ni s-au părut yummy.

Cele mai simplu de realizat pâinici, care au mers direct la casa sufletului, cu niște brânză telemea, roșii cherry si măsline. Rețeta aici.

painici1

 

Sărățele mititele, de dispar ca prin minune. Rețeta aici.

 

saratele

Praline cu iz de tiramisu. Așa le-a denumit Chef Adi Hădean, așa le zic și eu. Aici e de povestit. În primul rând că voiam să încerc rețeta asta de vreo două săptămâni, dar dispăruse tot mascarponele din magazine. Tiramisu de Paște cred că e la modă. Am făcut și o variantă adaptată pentru Ionas, cu biscuiți fără zahăr și cocos în loc de cafea. Rețeta aici.

Și pentru că a mai rămas mascarpone, am trântit și niște brioșe, inspirate de aici, doar că nu am pus zahăr nici pe jumate din rețetă, nu aveam amidon și nici iaurt nu am mai pus, că în general nu îmi place să folosesc nșpe ingrediente la o rețetă. Tot super pufoase și mâncabile au ieșit. Rețeta aici.

briose

 

Să știți că mâncăm și mâncare. M-am lăudat și eu cu răsfățutrile aici. Voi? Mai aveți făină în dulap?

Advertisement

3 thoughts on “Ce mai gătim

  1. Si eu am folosit mai multa faina decat oricand in alta perioada a vietii. Inainte ma trezeam mereu cu faina expirata in dulap. Asta pentru ca foloseam pentru snitele (foarte putina) si pentru clatite pe care nici pe alea nu le faceam asa de des. Acum am facut pizza, gogosi, clatite, chec, prajitura cu mere, chifle, turte (pana cand m-am lasat de paine ca nu mai suport eu sa mai simt faina pe maini) etc. E clar ca mi s-a schimbat comportamentul de gatit, nu am mai comandat sau luat mancare gata facuta to go de multa vreme si, desi sunt zile in care mi se ia grav de gatit, parca nu-mi mai vine sa platesc meniu de restaurant cand stiu cat costa sa faci acasa. Dar sigur, de indata ce vom iesi pe afara si vom munci de la birou, ne mai intoarcem si la vechile obiceiuri.

    • Hehe, gogoși nu m-am aventurat sa fac, dar nici mult nu mai am. In rest, da, cam de toate. Chiar ieri a fost una din zile când nu am putut și nu am vrut sa mai gătesc. Au supraviețuit băieții cu ce mai era prin frigider :)) azi, s-au încins și plita și cuptorul 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s