Home

Eu știu teoria cum că fiecare vârstă are farmecul ei și într-un fel te bucuri de viață la 20 de ani și altfel la…34 să zicem. Și în majoritatea zilelor sunt foarte împăcată cu această teorie, ba chiar îmi îmbrățișez cu mare drag viața mea de azi, de acum.

Dar nu pot să nu mă amuz puțin când văd că încep să am apucături de om bătrân, mai ales când se adună mai multe deodată. Săptămâna trecută, am avut puțină treabă la un oficiu poștal pe la Timpuri Noi. Nu, nu e asta activitatea de om bătrân :)) Și cum așteptam noi să ne vină rândul, ce îi zic eu soțului. Era o piață pe aici pe aproape, mă duc să văd ce mai au și poate iau ceva legume de salată la prânz. Zis și făcut, doar că ce să vezi. Din piața pe care, ce-i drept, o vizitam regulat acum mai bine de 14 ani, mai rămăseseră doar o florărie și vechiul xerox. În rest, s-a deschis un Penny acolo. Mai să opresc un trecător să îl întreb, nu vă supărați, pe vremea când eram eu studentă, era o piață aici. Ce vemuri! Puteai și tu să iei un măr de la țărani. Mi-am amintit de tati care mai zice din când în când, mai e barul ăla Cireșica, dinspre Cișmigiu? Așa și eu. Mare dezamăgire, evident că nu am intrat, deși se vedeau legume la intrare.

Apoi, bucurie mare în weekend când am deschis catalogul Lidl de săptămâna asta și am văzut că intră în sfârșit produsele Deluxe. Mă rog, asta nu știu cât e apucătură de om bătrân sau unul dintre puținele drumuri pe care le mai facem și noi în această pandemie, drumul către Lidl pentru cumpărăturile săptămânale. Deja mă uitam cu soțul și ne gândeam ce delicii să cumpărăm. Că dacă nici în oraș nu mai mâncăm, aici în Popești nici nu livrează cine știe cine, cu ce să ne mai delectăm și noi papilele gustative?!

Totul a culminat cu această dimineațăcând, în timp ce făceam puțină ordine, am dat drumul pe un post de muzică random la tv și când a început Jennifer Lopez cu Waiting for tonight, a fost dezlănțuire totală pe dans. Îngrijorător, încă mai știu versurile. Și ce dacă e un cântec de mai bine de 22 de ani?!

În fine, simt că mă ramolesc. Mai ales că sunt închise saloanele de coafură aici la noi și eu trebuia să mă vopsesc acum vreo două săptămâni. Noroc cu bomba de energie numită copil care ne pune la joacă în cele mai inedite ipostaze, că simt că mai am o șansă să mă pătrez tinerică.

Tu ce faci să păstrezi focul tinereții aprins? 🙂

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s