Iată am ajuns să număr un an și jumătate de lucrat de acasă. Îmi este destul de clar că acum aș avea nevoie de o perioadă de readaptare la mersul la birou dacă ar fi cazul. Rutina noastră este deja bine împământenită în jurul lucratului de acasă și ajută într-adevăr că și soțul activează în același sistem de work from home.
Evident, sunt avantaje și dezavantaje la acest mod de lucru, dar nimic nu e perfect în viață 🙂 Poate că totuși minusul cel mai mare a devenit lipsa contactului direct cu colegii, managerii, cu aerul corporatist în general. Pe locul doi pentru mine ar fi lipsa mișcării fizice, dar asta știu că ține strict de mine și de motivația mea de a mă mișca, nu neapărat de contextul potrivit, așa că voi aborda această temă cu altă ocazie.
Joia trecuta s-a decis să ne întâlnim în sfârșit cât mai mulți dintre noi și să lucrăm câteva ore împreună, în aer liber, de la o terasă din București. Și ce bine că a hotărât asta în sfârșit! Echipa mea s-a transformat în decursul anului trecut, am trecut la alt manager, s-a mărit echipa cu încă o țară în regiunea noastră de nordice, au venit oameni noi în companie și erau oameni pe care îi știam doar din vedere înainte, dar care acum sunt în echipă cu mine. A fost mai mult decât revigorant să vorbim toate nimicurile pe care le-am fi discutat în micile pauze de cafea la birou! Nu mai spun de cât de multe lucruri frumoase am aflat despre colegii mei care se căsătoresc ascuș în câteva zile, care au lucrat pe la Disneyland în tinerețe, care au trăit în Danemarca și câte altele. Cred că toți eram cam nevorbiți, că nu știu când au trecut orele și a trebuit să ne mai și întoarcem la casele noastre.
Nu știu alții cum se simt, dar ușor nu e după o pauză așa de lungă. Puțin sălbăticiți așa eram cu toții. Nici nu știi cum să te mai saluți, dacă să dai o îmbrățișare sau nu, startul a fost puțin ciudat. Dar mai bine să fie puțin ciudat și să ne revedem, decât să rămânem atât de izolați în continuare. Și nu zic asta numai despre colegi. Și între prieteni am avut aceeași senzație după un an întreg sau mai bine în care nu am vorbit decât pe Whattsapp.
Ce am vrut să spun cu acest rânduri? În mare, un an și jumătate noi am stat destul de izolați în familia noastră. Abia această vară ce pot spune că ne-am făcut de cap cu o săptămână la mare, weekenduri la ștrand și alte plimbări. Altfel, oamenii cu care ne-am tot văzut de un an încoace sunt maximum 20 la număr. Și asta ne-a ajutat cumva să ne simțim mai în siguranță și poate a contribuit și la a nu ne îmbolnăvi de covid. Doar că acum deja simt nevoia să mai rupem puțin lanțul ăsta al izolării. Să începem cât de cât să reluăm activitățile sociale. Îmi este teamă în continuare, nu îmi vine ușor să mă expun, dar simt că trebuie să risc puțin pentru o oarecare doză de normalitate.
Tu cum ești în toată povestea asta? Lucrezi permanent de acasă? Dacă ești în sistem hibrid, cum functionează? Aștept să îmi povestești 🙂
Alexandra Clark (Chițu) 