Home

Sunt destul de sigură că pasiunea mea pentru pantofi a luat naștere pe măsură ce am urmărit Sex and the city în adolescență. Nu aveam eu buget prea mare pe atunci, dar de îndată ce am început să câștig banii mei, au început să apară perechile în dulap. Menționez că nu am avut și încă nu dețin o pereche de pantofi cu toc negri. Am avut pantofi verzi, albaștri, galbeni, portocalii, verzi cu toc înflorat, gri, roz, asta doar din ce îmi amintesc eu acum. Tare țanțoș mergeam spre birou și foarte rar mă plângeam că mă dor picioarele. Poate de la Carrie m-am molipsit și cu pasiunea pentru scris, cine știe, deși să fiu sinceră, memoriile am început să mi le scriu de prin clasa a 4-a, deci poate doar a contribuit.

În fine, ce vreau să spun este că m-am identificat multă vreme cu acest serial, deși era clar că trăiam în două lumi paralele. Dar și eu am fost fata din provincie venită la capitală. Și eu am fost fermecată pur și simplu de carisma Bucureștiului, am mers la fel și fel de petreceri, în cluburi, am încercat mâncăruri diferite în restaurante diferite, mereu, dar mereu însoțită de oameni dragi. Compania s-a mai schimbat de-a lungul timpului, dinamica s-a mai schimbat, sigur nici Bucureștiul nu mai e cum era acum 17 ani când am venit eu aici. Dar e mereu ceva ce mă va fermeca mereu la acest oraș.

În primă fază, am fost puțin dezamagită de povestea din Just Like That, noul serial care continuă povestea Sex and the city. Trebuia să mă prind de la schimbarea numelui că nu mai are cum să fie ca odinioară. Chiar m-am enervat puțin că firul roșu a luat așa o turnură tristă. Dar apoi, după ce m-am mai calmat am înțeles. Viața merge mai departe. Cu sau fără oamenii cu care ai filmat sute de episoade în anii tinereții. Spectacoul continuă. Chiar și după moarte.

Ce s-a ales de perechile mele colorate de pantofi? Unele au ajuns la prietene încă purtătoare de tocuri, unele au fost vândute pe la licitații online, unele donate spre diverse asociații. Singurele perechi de favorite la aplicații sunt diverse mărci de pantofi sport. Ce s-a ales de energia mea de a petrece până în zori? Nu știu, nu îmi imaginez cum am putut vreodată să mă culc pe lumină, acum fanteziile mele de petrecere se rezumă la cină în oraș, dar înapoi acasă până la 10, că mâine să nu fim prea obosiți totuși.

Ce a rămas? Râsul prostesc, râsul ăla eliberator, râsul până te dor fălcile, cu prietenele mele, atunci când reușim să ne vedem. Ele au rămas tot la un telefon distanță când am nevoie de ele.

Și până la urmă, cam așa e…just like that, am clipit și ne-am trezit oameni mari. Așa că nu mai sunt așa supărată pe Carrie că a ajuns în vârstă și că nu e totul fix la fel ca atunci când am cunoscut-o. Nici eu nu mai sunt chiar la fel. Zic eu că sunt mai bună 🙂

(sursa foto: wikipedia)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s