Zi aniversară

Azi am făcut cunoștință oficial cu o doamnă interesantă. Îmbrăcată foarte trendy, din cap până-n picioare, aranjată, coafată, o lady ce să mai. O cheamă Stela și pe masură ce vorbeam cu dumneai mi-am dat seama ca ne știm de ceva vreme. Doar că azi am descoperit-o, stătea acolo stingheră, dar sigură pe ea, la metrou, mă urmărea, mă privea fix in ochi și parcă îmi citea gândurile, căci vedeam cum mă aprobă oarecum în tot ce gândeam. Dar la ce ma gândeam? Nici eu nu mai știu, cert e că mă gândeam, mă răzgândeam, analizam, despicam firul în vreo 300 și iar mă mai gândeam un pic. Și atunci mi-a picat fisa…Stela era doar numele ei de acoperire. Acum știu. Stela e hiper raționalitatea mea hiper activă care mă hiper enervează zilele astea. Nu am avut curaj să ii spun verde în față, să o privesc în ochii ei mari, căprui și rimelați , așa că i-am scris un mesaj: ’Stela, mă bucur enorm că te am în viața mea, e și normal ca o fată ca mine să fie cu picioarele pe pământ și să nu viseze toată ziua la cai verzi pe pereți. Dar, Stela, te rog, pleacă un pic în concediu, lasă-mă un pic să mă înamorez, să fiu cu capul în nori și să simt, veau să simt. Poți, ești draguță să mă lași?

Am scris acest text în octombrie 2013. Într-o seară de la început de ianuarie 2014, de la un laptop care stătea deschis numai dacă era în priză, de la un internet care avea mufă pentru laptop, am scris primul articol pe blog. Apoi, la nici săptămâni distanță, l-am întâlnit pe Neil. Soarta? Desigur, și soarta, cum altfel să îți explici că am ajuns la masă în oraș cu un scoțian și că accentul lui de Hugh Grant m-a făcut curioasă să îl mai întâlnesc :)))

Dar adevărul este că pe atunci treceam printr-o perioadă de autocunoaștere și de vindecare a unor răni. Adevărul este că eram pregătită să dau o șansă relațiilor din nou. Și adevărul este că blogul a fost pentru mine de atunci mereu un locșor în care să scriu ce am pe suflet. Întâmplarea a făcut doar să îl mai citeasca și alți oameni.

Chiar spuneam de curând că noi pare că ne învârtim în jurul lui 4 anul acesta. Ionas a făcut 4 ani, Neil 40, eu 8 ani de blog, și culmea, 400 de articole scrise. Legenda spune că 4 e un număr al stabilității, nu găsești pe lume ceva mai echilibrat decât pătratul. Nu sunt superstițioasă, dar îmi doresc să fie un an normal, să putem să muncim cu spor, să ne plimbăm unde ne dorim să ajungem și să fim echilibrați în toate.

Cei care mă cunosc știu că Stela nu a plecat în concediu de tot, nici nu s-a pensionat, e tot aici cu mine, mai la tot pasul. Dar cred eu că s-a mai îmblânzit puțin, căci mă simt mai bine eu cu mine, mai împăcată.

8 ani de blog! La mulți ani mie!