Marți după masă în București, ora 17:20. Câteva tunete și fulgere își fac apariția pe cerul întunecat. Iau totuși copilul de la grădiniță si decid sa comand un taxi in ciuda prețului relativ crescut. Deși, cu inima ușor îndoită, mi-am zis că trebuia să ajung la destinație.
Aveam rezervare făcută la Infinitea, in Cotroceni, și planul inițial era să mergem cu metroul până la Eroilor, dar văzând ce supărat era cerul și pentru că eram responsabilă și de copil, am chemat un bolt până la urmă.
Totuși, cineva acolo sus mă iubește și are grija de mine. Am avut un șofer incredibil de calm și stăpân pe situație.
Deja primisem avertizare de cod portocaliu de ploi. Pe la Eroii Revoluției primesc mesaj de cod roșu.
Tot pe acolo, a început și cea mai aprigă ploaie care m-a prins pe mine vreodată nefiind în casă. Cu bonus de grindină. Nu-i nimic, îmi tot spuneam, calm ușor și relaxat, rămâi calmă pentru copil, Chițişor!
In zona parcului Carol deja simțeam că se aproprie cu pași repezi atacul de panică. Strada maxim de inundată, tramvaiele blocate pe mijloc, o mașină pe avarii pe prima bandă. Ia și trece dacă ai pe unde. Încă o dată, noroc de șofer iscusit și calm, care s-a strecurat ca prin urechile acului. Ionas? El era cel mai încântat că înotăm cu mașina:))
Cumva, am reușit să ajungem și la destinație, primii chiar. De acolo, povestea s-a schimbat.
O fată de la Călărași, trei moldovence, una bucată venită în vizită acasă din Luxemburg și sora ei, au reușit cumva să se întâlnească. Toate, dar toate, aveam motive cu duiumul să nu mai venim. Vremea rea, marți trei ceasuri rele, bebeluși acasă lăsați cu tații, copii lăsați cu bunicii, contracte care nu se mai dădeau rezolvate, creier obosit, cearcăne (la mine) care nu se doreau afișate în public neapărat, eu care nu sunt obișnuită să merg cu copilul la astfel de ieșiri, costuri cu taxiul, una dintre noi a venit din Băneasa in Cotroceni, ca apoi să meargă acasă, in Berceni.
Dar sincer, chiar nu a mai contat nimic. Cumva, noi șase am fost prezente in toate momentele importante din viața noastră, in ultimii 8 ani cel puțin, cred că mai mulți, dar prefer să nu mă mai gândesc câți ani am. Am râs și am plâns cot la cot. Și ne vedem rar. Prea rar, zilele acestea. Dar când reușim, e mereu la fel între noi, subiectele de discuție se mai schimbă. Dacă la începutul prieteniei noastre era despre unde să ieșim, ce băiat drăguț am întâlnit, despre multe plecări in Vamă, zilele acestea ocupă mult loc discuțiile despre copii. Ieri era singura zi in care ne puteam vedea în aceasta formulă, toate șase, iar motivul întâlnirii noastre era chiar important. Putea o ploicică sa ne stea in cale?!
Marți seară, ajunsă înapoi în siguranță acasă. Obosită, cu băiatul și el somnoros deja pe lângă mine, dar fericită și recunoscătoare. Azi, 1 iunie 2022, sunt un copil fericit, pentru că simt că mă bucur de cel mai minunat cadou al copilăriei. Prietenia!
Alexandra Clark (Chițu) 