M-au purtat răbdători prin Piața San Marco din Veneția. S-au odihnit sub o masă la care a trebuit să plătesc 6 euro numai ca să mă așez. Apoi m-am plimbat cu ei pe nenumărate străzi în Munchen. De la Grădina Zoologică până la Allianz Arena, au mers cu mine și au văzut orașul la pas.
Apoi a venit o vară când am ajuns în Vamă pentru prima dată în viața mea și au văzut și ei că acolo cerul avea mai multe stele cum nu avea niciunde. Cred că au gustat și ei din vestiții Cozonaci, nu mai știu sigur, dar sunt toate șansele dacă eram pe la al treilea sau al patrulea. Am dansat cu ei până la răsărit și m-au adus cu bine și înapoi la cort, cât să apuc să dorm o oră până să intre în tură colegii lor, șlapii.
Nu mai zic de străzile și străduțele din București, drumuri nenumărate până la birou și înapoi.M-au cărat și la 75 și la 60 de kilograme, fără să spună nici pâs.
Da, eu și adidașii mei avem o istorie. Din păcate, o fisură mică, dar iremediabilă face ca relația noastră să se încheie aici. În locul lor, au venit alții. Îmi pun speranța că vor da tot ce au mai bun să mă poarte în locuri frumoase, mai ales acum că am învățat (cred) să mă leg singură la șireturi (long story, poate altădată).
Alexandra Clark (Chițu) 