Zice o vorbă înțeleaptă că nu există nici o diferență între un pesimist care spune: Of, nu e nici o speranță, deci nu te mai obosi să faci ceva și un optimist care zice Nu te obosi să faci nimic, pentru că oricum va fi bine. În fiecare dintre cazuri, nu se întâmplă nimic.
Credeam că sunt o optimistă convinsă, dar după ce am citit rândurile astea, m-am răzgândit. Sunt o fire pozitivă, care crede că lucruri bune se vor întâmpla dacă ți le dorești atât de tare încât să și faci ceva într-o direcție. Și întrebarea care m-a ajutat cel mai tare să îmi dau seama de lucrul ăsta a fost: Îți este mai bine acum decât îți era acum un an, acum o lună sau acum o săptămână? Răspuns final în cazul meu: DA!
S-a tot dezbătut zilele astea la televizor dilema existențială a generației Y sau HAPPY din care cred că fac și eu parte dacă nu mă înșală aritmetica mea. Tinerii din ziua de azi sunt total debusolați după terminarea facultății, nu au nici o idee despre ce așteptări au angajatorii de la ei, ei știu că nu vor să petreacă 13 ore pe puțin la birou sau muncind în străinătate așa cum au făcut părinții lor, dar vor un trai decent, mai precis un salariu decent.
Sfatul meu pentru tinerii Y, dar și pentru oricine altcineva, este următorul: dacă răspunsul la întrebarea de mai sus este din întâmplare nu, dacă tu nu simți că ești mai bine acum decât erai acum un an, o lună, o săptămână, lucrurile nu vor merge mai bine de la sine.
Trebuie să faci un salt. Și saltul nu e niciodată ușor de făcut. Dar, dacă îl faci din pași mai mici, baby steps cum îmi place să le zic, s-ar putea să te simți mai curajos. Eu am urmat niște pași micuți, dar siguri.
Diferențiază-te! Învață ceva ce nu mulți știu să facă, construiește-ți o imagine în care angajatorii să vrea să investească.
Explorează la maximum abilitățile tale. Nu te chinui să devii ceva ce nu ești. Fiecare suntem unici în felul nostru și fiecare avem ceva deosebit de oferit. Află la ce te pricepi și folosește-te cât mai tare de asta.
Dacă ești suficient de norocos să îți dai seama de ceea ce vrei să faci, nu aștepta o ocazie să se ivească. Spune peste tot de dorința ta, la muncă, la școală, pe rețele de socializare, lumea trebuie să știe ce vrei; dacă mai ai de învățat, învață, citește, fă voluntariat dacă e cazul, iar astfel, tu vei fi omul potrivit la locul potrivit.
Rețeta e simplă. Și orice ați face, nu uitați să vă bucurați. Să fiți fericiți. Da, râdeți, glumiți, savurați și fiți fe-ri-ciți!