Home

Există o teorie conform căreia ni se pare că timpul trece mai repede odată cu vârsta. Aparent, când suntem tineri, descoperim în fiecare zi ceva nou și astfel creierul este permanent ocupat. La bătrânețe, timpul pare să treacă mult mai repede, pentru că experiențele noi nu mai sunt atât de dese.

Eu chiar tind să contrazic această teorie. Mie mi se pare că în ultima vreme, timpul zboară super super repede și refuz să cred că e din cauză că îmbătrânesc. E adevărat, nu mai am rezistența pe care o aveam odată (și aici mă refer la stat trează până târziu și la pahare golite), dar în rest mă simt mai împlinită și mai în stare de orice ca niciodată.

Confuzia a pornit de la faptul că am intrat azi pe blog și am observat cu stupoare că au trecut mai bine de 25 de zile de la ultima postare. Și prima reacție a fost, evident, când au trecut 3 săptămâni din viața mea și ce am făcut cu ele.

Un lucru ar fi că am ajuns mai des la Speakers Club și am ținut până acum 3 discursuri a câte 5 minute. E minunat cum mă încarc de atâtea energii frumoase de fiecare dată când ajung la aceste întâlniri. Prind curaj vorbind în public, primesc un feedback super constructiv și de fiecare dată mi se pare că mă ajută să pregatesc discursuri și mai de impact.

Apoi, am văzut viitorul nostru apartament prinzând forme din ce în ce mai atractive. Au apărut gresia și faianța în băi, apoi au apărut cada, centrala, ușile de interior, parchetul, și totul pare să conducă la imaginea perfectă a unui cuibușor pentru noi.

Am ajutat la o campanie de strângere de fonduri care pentru mine a fost o experiență extraordinară. Munca mea a fost nu numai organizatorică, am ajuns și să particip activ la Maratonul Internațional București la proba de ștafetă și, împreună cu toți colegii mei, am adunat peste 5000 de euro pentru cauza Hospice în care cred și pe care o voi susține și de acum înainte. Și la birou a fost distractiv, am avut un început de activitate în training și mi-a plăcut enorm să îmi port mantia de formator din nou.

Mai mult, am aflat că ne extidem familia, căci la anul pe vremea asta, fratele meu se va face ginerel și vom avea nuntă mare.

Am început curs nou la suedeză, deja am pierdut numărul orelor livrate până acum, însă emoția mea e diferită de fiecare dată când întâlnesc un grup nou. Unde mai pui că a scăzut și media de vârstă de la curs, cel mai tânăr cursant e clasa a 9-a. Consideră că e un atu să cunoști o limbă nordică și de aceea s-a înscris.

Tot la Speakers Club am auzit un îndemn frumos în care ni se spunea să fim eroii vieții noastre. Să nu privim viața cum trece pe lângă noi și să îndrăznim să fim actorii principali. Teoria asta îmi place mult mai mult. Și vreau să cred  că ultimele 25 de zile au fost de fapt un episod mai lung în care am jucat intens și de aceea timpul a trecut așa repede. Și dacă următoarele zile se anunță la fel de frumoase și pline de vești minunate, abia aștept să vină!

timp

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s