Weekend-ul acesta a fost cu mersul la mall. Am intrat în ultima lună de dinainte de nunta fratelui meu, pe care, apropo, de abia o aștept, și ne-am dat noi seama că mai avem nevoie de una alta. Mai o cămașă, mai o fustă, unde mai pui că ne căutam și masă pentru sufragerie.
Așa că sâmbătă, după curățenie generală în casă și gătit prânz, am pornit către Park Lake mall, să vedem și noi ce e cu el. Mi-a plăcut așa în mare, mai mult ca design decât ca și magazinele în sine. Adică mai degrabă cred că găseam haine în Mega Mall, dar oricum, trebuia testat și acest mall. Doar nu aș mai fi o corporatistă respectabilă dacă nu aș verifica un mall nou din București. Revenind la acest Park Lake, încă mai sunt magazine care nu au deschis, dar mi-a plăcut să mă plimb prin el. În afară de semnul excesiv de mare și de luminos care indică întrarea la toatele, de zici că intri pe aleea VIP, mi-au plăcut decorațiunile, faptul că au fântâni mici arteziene în zona cu mâncare unde te poți spăla pe mâini și prize multe unde îți poți încărca telefonul. Au o terasă generoasă, unde lumea poate ieși la aer și nu te oprește nimeni să dai și o tură de parc după turul magazinelor. Și până la urmă, nu am plecat cu mâna goală, am găsit în sfârșit fustă de piele cum îmi doream la Mohito și mi-am luat un ghiozdan nou pentru mers la sală.
Azi, duminică, în schimb, am ales să mergem în Băneasa, să ne uităm și la Ikea după mese de dining. În viața mea nu am văzut atâta lume la mall. În Ikea nu mai zic, abia am reușit să vedem ceva de valul de lume care era acolo. Vorba aia, n-are lumea bani. Consumerismul e în floare, vă zic eu. Se cumpăra de la Peek & Cloppenburg, de sute de lei per persoană, la prânz, abia am găsit masă la Trattoria Buongiorno, lumea stătea la coadă peste tot. Și erau de toate vârstele, cred că gătitul acasă e chiar desuet, de vreme ce toată lumea era acolo la prânz.
În fine, am plecat cu gândul la o masă, măcar am identificat două modele care să ne placă, presă de usturoi, și 3 ghivece noi pentru cactușii noștri. Închei sesiunea de shopping închisă pe săptămâna asta și mă delectez cu un pahar de vin alb, ca să fie cât mai lină intrarea în noua săptămână.