Știi doar de acum, dacă mi-ai citit articolele cât de cât, că eu sunt o fire pozitivă. Îmi place să iau ce e mai bun din viață, să urmez exemple pozitive și să împărtășesc emoții frumoase cu tine, ca și cititor. Doar că vine o vreme în viața unui om când nu e totul lapte și miere. Și zilele astea parcă simt așa o nevoie acută să ofer unor persoane niște lecții de responabilitate civică și socială.
Dar să încep cu începutul. La 15 ani, nu mai știu la ce materie, dar am fost rugați să scriem 2-3 responsabilități pe care le avem acasă, la școală și în grupul de prieteni. Noroc cu mother care a păstrat toate compunerile mele notate cu 10. Și ziceam așa:
“Responsabilitățile mele de acasă sunt destul de multicele, cum ar fi: să-mi fac curat în cameră, să ascult de părinți și să nu vin seara târziu acasă. Cauzele acestor responsabilități sunt probabil normele morale, dar și legea juridică, pentru că până la o anumită vârstă trebuie să ascult de ei pentru că mă întrețin și mă ajută să trăiesc.
La școală, am de asemenea responsabiliăți: trebuie să-mi respect profesorii și colegii; ca șefă a clasei sunt responsabilă pentru toate acțiunile care au loc în colectiv; și nu în ultimul rând, am responsabilitatea de a învăța cât mai bine și să am note mari.
În grupul de prieteni, am la fel responsabilități, cum ar fi să îi respect și să le ascult opiniile.
Dintre toate aceste responsabilități, toate sunt importante, dar pentru mine cei mai importanți sunt prietenii și de aceea încerc să respect responsabiliățile pe care le am față de ei. Dar și relația cu familia este importantă, pentru că oricâte divergențe am avea, ei sunt părinții mei și îi iubesc. Astfel, încerc să respect și responsabilitățile de acasă, deși nu chiar tot timpul e curat la mine în cameră și nu mereu le ascult sfaturile, deși sunt corecte și înțelepte.
Totodată, respect aceste responsabilități, deoarece când îi ascult și respect pe alții și eu sunt ascultată și respectată. Pentru mine, cea mai grea pedeapsă este sa fiu tratată cu indiferență, și de aceea mă străduiesc să iasă totul cât mai bine.”
Mă uit cu mândrie la fătuca de 15 ani, mă felicit încă o dată pentru toate alegerile pe care le-am făcut, pentru prietenii din viața mea, și îi felicit pe părinții și dascălii mei, căci în mare parte, pot dormi liniștiți când se gândesc la mine: am crescut cum trebuia și în continuare port respect, pentru că ăsta îmi e crezul. Fii om și vei fi tratat ca atare!
Acum ceva timp, dăduse cineva share la un articol, cum că e stupid să îți cumperi apartament la tinerețe, că este mai înțelept să investești banii și să cumperi când ai cu adevărat capital. Inițial, nu am fost de acord cu teoria. Sunt aspecte și aspecte. Și acum cred că decizi să faci creditul ăla când ești pregătit. Dar, uitându-mă în jur la vecinii mei de suburbie, aș formula altfel teoria. Cumpără o locuință când ești suficient de matur si pregătit social și civic.
Doar pentru că îți permiți o rată de 200-300 de euro, nu înseamnă că ești pregătit să ai o casă. Poate nivelul de inteligență emoțională ar trebui să fie un factor decisiv la bancă atunci când ți se măsoară limita de credit.
Faptul că ești proprietar în acte, nu te face om mare.
Faptul că îți fumezi țigara din mers dimineața în drum spre metrou și o arunci pe stradă, poate neștiiind că dacă nu mătură nimeni, îi ia doar 12 (DOIȘPE) ani să se descompună, nu te face nici șmecher, nici cool, nici om la casa lui. Când îți iei o locuință, te gândești un pic și la vecini, și la mediu, și la drumuri curate, nu numai la palatul tău de maximum 75 mp.
Și dacă tot mergi la corporație și muncești acolo, și trebuie într-o zi să îți muți biroul, nu-l lăsa și tu plin de praf și cu ambalaje de mâncare și sticle goale de plastic aruncate sub el. Și ce dacă nici Maricica nici Costel nu își lasă biroul curat, fii tu un exemplu și lasă locul de muncă așa cum ți-ar plăcea și ție să îl găsești. Doar spun, nu dau cu parul 🙂
Alexandra Clark (Chițu) 