Home

Acesta este ultimul articol scris la 20 de ani. De maine, incepe o noua era. Incepe 30-ul. Bine, pentru mine varsta chiar e doar un numar. De asta nici nu m-am suparat cand micutii de la cursurile Academiei de Bune Maniere au ghicit ca implinesc 39 de ani.

Dar, pentru mine, e si mare motiv de sarbatoare. Tot timpul mi-a placut de ziua mea. Cand adunam prieteni acasa, la Calarasi, si ne bateam mereu cu tort la sfarsit, cand am inceput sa plang ca voiam sa invit si baieti la ziua mea de nastere, cand am implinit in sfarsit (mare realizare, credeam atunci) 18 ani, cand am implinit 20 si mi-au organizat prietenii petrecere surpriza si cand, la 26 de ani, am petrecut single dupa multa vreme, dar s-a dovedit a fi una dintre cele mai frumoase petreceri ever. A, si desigur, cand, anul trecut, de ziua mea, am devenit logodnica din concubina. Zilele de nastere sunt mereu un prilej de bucurie.

Si ce daca trebuie sa ma vopsesc la o luna jumate, altfel mi se vad firele albe. Si ce daca ma chinuiesc cu kilogramele astea mai greu decat atunci cand eram studenta. Viata mea e super frumoasa asa cum este, cu rasete, cu riduri, cu prieteni, cu familie si cu atatea drumuri frumoase deschise la orizont.

Si daca cumva mai e cineva deprimat(a) pe aici, pe blogul meu, ca face 30, atat va zic. Eu o vad ca pe varsta XXX. Acum incepe distractia adevarata 🙂

 

img_20161106_195125

 

PS:  Am scris acest articol in autocar, in drumul de intoarcere din teambuilding. Acasa, ma asteptau mama, Neil, Gabi, Emi, Miha, Geo si Mihaela cu tort in forma de poseta si pizza. Oamenii care ma cunosc, stiu 🙂 Le transmit dragoste eterna si de aici.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s