Home

Weekendul acesta nu a început exact cum mi-aș fi dorit. M-a indispus încă de dimineață un domn needucat care mi-a vorbit pe un ton nepoliticos, deși ne aflam într-un mediu de business. Am încercat să trec peste, dar apoi nu m-au ajutat drumurile făcute și aglomerația excesivă din mall. Așa îmi trebuie, dacă aleg să merg sâmbătă după masă la mall.

Așa că seara, ce rămâne de făcut, dacă nu să deschid o sticlă de vin roze de Sâmburești, unul din preferatele mele, și să îmi amortizez creierul cu ceva ușor de urmărit. Așa că m-am uitat și eu în sfârșit la Bridget Jone’s Baby. De când așteptam un moment potrivit! A fost exact așa cum mă așteptam: amuzant, nu la fel de amuzant ca primele două, dar a mers, mai ales că am o slăbiciune pentru accentul britanic :D. Totuși, mare șoc să o văd pe Renée Zellweger la cei 47 de ani ai ei. De Colin Firth si Dr. Shepherd, Patrick Damsey nu mai zic. Bunici în toată regula.

Asta mi se pare cel mai înșelător la filmele astea. Adică țin minte perfect ultima dată când am văzut primul Bridget Jones. Era 14 octombrie 2016, cu o zi înainte de nunta fratelui meu, prinsesem o oră de relaxare și era la televizor. Așa se face că, acum o lună și ceva, Renée Zellweger avea 32 de ani, arăta într-un fel, iar aseară făcuse cei 47 de ani. Foarte ciudat.

Mai mult, urmând nebunia cu lansarea noii serii Gilmore Girls, după ce s-a terminat fimul, încă nu mă săturasem de vin, așa că am decis să fac abonament la Netflix, special ca să mă pot uita la primul episod. La fel! Rory, fata dulcică pe care am lăsat-o pe băncile facultății, a ajuns să aibă 35 de ani în realitate. De mama ei nu mai menționez câți ani are, că deja am dezvăluit prea multe vârste și nu se cade să insist. Da, la trup arată bine toate, inclusiv Emily Gilmore, dar la față nu poți să nu observi că timpul nu le-a uitat chiar blocate în Stars Hollow. Mi-a plăcut primul episod și nu regret că avem abonament la Netflix acum. Se anunță luni de recesiune în ianuarie și februarie, așa că măcar să avem la ce ne uita acasă, fără pauze de publicitate din 5 în 5 minute.

Oricum, totul e bine când se termină cu bine. Adică și weekendul s-a încheiat frumos în cele din urmă. Am mers la prieteni dragi în vizită, care ne așteptau cu o delicioasă pâine cu usturoi făcută la cuptor, cu brânză camembert topită la mijloc și cu burgeri proaspăt rumeniți pe grătar. Așa că merg la culcare cu papilele gustative împăcate, cu creierul relaxat și odihnit și cu energie nouă pentru săptămâna ce vine.

Ce-am vrut să zic aici, în cuvintele mele, e că mi-am dat seama că e ok și să te simți demoralizat, obosit și poate și stresat în unele momente. În momente ca astea, recomand cu încredere să accepți că asta e situația, să îți anunți partenerul sau partenera că ai nevoie de un moment cu tine și să faci ce simți tu că e mai bine pentru tine. Altfel, începi săptămâna cu zenul zdrobit și chiar nu merită, zău! 🙂

teve

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s