Azi am rămas fără minte. Mă rog, fără măsea de minte. A fost o alegere ciudățică pentru ziua de Mărțișor, dar așa a fost să fie. Am avut super noroc de o doctoriță cu mâna extrem de ușoară și toată operațiunea a durat cam 7 minute, cu tot cu aplicarea anesteziei. Acum, nu vreau să crezi că cine știe ce curajoasă fără frică sunt în fața dentistului. Am stat cu ochii închiși tot procesul și așa de tare îmi bătea inima, că am crezut că o să am nevoie și de alt tip de anestezie.
Am și primit acasă măseaua și sper să mă viziteze și pe mine măcar acum că stau cu scoțianul în casă Zâna Măseluță.
A fost ciudat totuși să stau departe de magia primei zile de primăvară. M-am bucurat de o plimbare mai lungă de dimineață, după extracție, tocmai pentru că era așa de frumos afară și voiam să mă hrănesc un pic din energia celor care încă mai căutau mărțișorul ideal pentru femeile din viața lor. Mă rog, voiam să îmi mai treacă și din amorțeala feței până ajungeam acasă, ca să mă liniștesc total.
Am văzut băieți de gimnaziu, cu flori și cu zâmbete la purtător. Am văzut domni la vârsta a treia care alegeau foarte atent câte un mărțișor de la tarabele de la Piața Romană, și ei cu zâmbetul la purtător. Dar nici doamnele și domnișoarele nu erau mai prejos. Rochițe, fustițe, paltonașe mai subțiri, toculețe, păr aranjat, toate erau pregătite să țină piept avalanșei de lalele, zambile și șnururi alb cu roșu.
Și mi-a plăcut ce am văzut. Apoi, ajunsă acasă, m-am bucurat de o zi de lene absolută. Scrierea asta reprezintă tot efortul depus azi. Bine, a trebuit să și curăț un cartof dulce și o sfeclă roșie, să le feliez și să le arunc în cuptor, ca să am și eu ce mânca. Dar a fost super să dorm în miezul zilei, să colorez, să mă uit la un film cu Hugh Grant și să reflectez un pic la planurile de viitor.
Sper că și tu ai avut un început de primăvară superb. Că te-ai bucurat sincer de razele calde de soare, că ai zâmbit și că ai mulțumit tuturor celor care ți-au dăruit un gând frumos. Și-ți urez și eu de aici, de pe micul jurnal corporatist:
Să îți fie primăvara
Așa cum cântă și chitara:
Clar, frumos, electrizant,
Totul să fie minunat.
Iar când vara va să vie
S-o ții tot în veselie.
Te-am pupat, popor mărțișorat! 🙂