Home

A fost ca un vis frumos toată ziua de 3 iunie. Numai că, atunci când ai ceva noroc și organizezi lucrurile în avans, visele pot fi și realitate. Am avut parte de o nuntă atât de frumoasă, încât zilele astea parcă am trăit pe un norișor de puf, retrăind momente din ziua cea mare.

 

Dar să începem cu începutul. Ziua a început de dimineață, când eu și Neil ne-am trezit, pentru că nu am ținut la tradiția de a dormi separat cu o noapte înainte. Ne-am obișnuit prea tare să dormim împreună, iar când nu se întâmplă asta, nu prea ne odihnim bine, iar de odihnă aveam nevoie berechet. Așa că ne-am trezit, am luat micul dejun, ne-am uitat la un episod din Mad Men, am mai repetat dansul mirilor o dată și ne-am bucurat puțin de momentul de liniște. Toate astea până la 10, când am plecat la machiaj și coafat.

 

Acolo, Anca m-a făcut să mă simt foarte foarte frumoasă și gata să încep cu adevărat evenimentul cel mare. Așa că m-am întors acasă, unde deja așteptau ai mei, și am pornit către hotel. Aici, surpriză, în loc de cameră normală, am primit un super apartament. Totul superb, de la mobilierul lucrat în detaliu, la curățenia sclipicioasă, totul arăta minunat, iar când mi-am pus și rochia de mireasă, am început să mă simt chiar ca o prințesă. Cum se simt prințesele? Ei bine, eu cred că se simt frumoase, iubite, admirate, și tocmai așa mă simțeam și eu.

 

Ne-am adunat cu toții, băieții au reușit să își pună kilt-urile (e treabă complicată, nu e chiar ca atunci când tragi o fustă pe tine și gata), am strâns alaiul și am pornit către biserică. Acum, știu și eu că, tehnic, deja eram măritată, și mai știu și că în utimul an nu prea am mai trecut pe la biserică, dar pot spune că slujba de care am avut parte a compensat pentru toată absența mea și pot spune că numai după ora petrecută la Sf. Nicolae Dintr-o Zi mă simt cu adevărat căsătorită. Statul m-o fi făcut Doamna Scoțiană, dar Preotul Vasile m-a făcut să mă simt soție. A fost un amalgam de emoții. Ba îmi venea să râd, ba să plâng, ba simțeam că îmi fuge pământul de sub picioare, ba că îmi transpira tot spatele. Rugăciunile, corul, zâmbetul preoților, toate au fost superbe. Unde mai pui că Preotul Vasile era într-o mare dispoziție. După ce am dat înconjurul mesei, zice glumeț: E prima dată când suntem toți în fuste în jurul mesei.

 

La sfârșitul slujbei, ne-a răscolit pe toți cu o predică în limba engleză. Să înțeleagă și Neil, părinții lui și invitații scoțieni cât mai mult din slujbă. A fost cu totul deosebit. Îi doresc multă multă sănătate de acum încolo și multe slujbe la fel de frumoase cum a fost a noastră.

 

A urmat o sesiune foto, în care ne-am plimbat pe Calea Victoriei, în timp ce Nicu ne făcea poze la fiecare pas. Aici, ce pot să spun…am fost cea mai ignorată mireasă din centrul Bucureștiului. Toți ochii erau pe Neil și kiltul lui. Am auzit felicitări în engleză, franceză, spaniolă, turcă (cred că era turcă) și italiană. Lumea toată voia să se pozeze cu Neil. Nebunie mare.

 

Dar a trecut și asta, și am ajuns înapoi la restaurant. A fost atât de frumos! Am reușit să mănânc din toate felurile de mâncare, și toate au fost absolut delicioase. Am dansat aproape non stop, deși la un moment dat am simțit că îmi zvâcneau tălpile. Am și avut pe ce dansa. Inițial, eram puțin temătoare că având dj, lumea poate nu o să prea danseze, sau că nu o să fie exact atmosfera de nuntă. Dar cu Alex la butoane, m-am liniștit. A mixat stilurile perfect și am dansat toate tipurile de muzică, am cântat, am chiuit, am de toate.

 

A fost atât de frumos să văd în aceeași sală și prietenii, și pe ai mei, și pe prietenii din copilărie, și pe prietenii făcuți în București, pe mătuși, unchi, verișori, bunicile și câțiva apropriați ai familiior noastre. Și ce norocoasă mă simt că nașă mi-a devenit prietena mea, Roxana, pe care o știu de când aveam cam 10 ani. Cu care m-am împrietenit așa ca în joacă și cu care am trecut și petrecut atâtea lucruri frumoase. Nici că puteam visa o adunare mai frumoasă! Iar la sfârșit de tot, Gabi, fratele meu, foarte serios îi zice lui Neil: Take care of my sister! Dragul de el!

 

În final, am rămas cu un imens sentiment de bucurie. Am reușit să organizăm nunta aproape doar eu și Neil și a și ieșit bine! Și țin să mulțumesc măcar aici tuturor celor care ne-au urat Casă de Piatră sau House of Stone, căci nu am apucat să răspund tuturor. Și atât mai spun. Să te căsătorești, când o faci cu toată inima, este foarte tare! Iar bucuria din ochii părinților este priceless!

noi2

PS: Las aici lista cu toată lumea care a contribuit la ziua noastră magică, în caz că vă inspiră în vreun fel:

 

-Rochie: Divine Atelier – fetele de acolo au fost extrem de profesioniste, am iubit rochia de la prima probă, dar și modul de lucru impecabil a contat foarte mult. De menționat că rochia se ridică la final de la Brașov, dar pentru mine a fost doar un motiv să petrec o zi alături de prietenele mele.

-Make up & Hair: Anca – este foarte tare, deschisă la sugestii și răbdătoare. Machiajul meu încă arăta impecabil la ora 3 dimineața, după multe ore de dans și voie bună.

 

-Flori: Purpuriu – Dona este absolut minunat de talentată. Eu nu mă pricep la flori, cromatici, asortări, așa că am decis să merg pe mâna Donei în ceea ce privește aranjamentele florale.Și tare bine am făcut! Toate au arătat superb: buchetul de mireasă, buchetul de nașă, lumânările, aranjamentele de masă, numerele de masă și paharele de șampanie personalizate ale mirilor și nașilor. Am apreciat enorm flexibilitatea și deschiderea către dorintele mele. Am stabilit un buget initial si asa a ramas pana la final.

-Fotografie: Nicu Ionescu – Așa calm, umor, dedicare mai rar vezi la un singur om. Ne-a trimis așa câteva cadre cât să ne ațâțe curiozitatea și abia aștept să văd ce o să mai iasă de la developat.

-Muzică: Events by Bass – Cred că el știe sigur că a făcut treabă excelentă, după cum s-a dansat pe ringul de dans. A fost totul super: ba latino, ba populară, ba oldies but goldies, culminând cu puțin rock…he was simply the best! A contat mult că ne-am întâlnit înainte și am discutat un pic despre cum avea să decurgă evenimentul, precum și preferințele noastre muzicale.

bass

-Locația: Grand Continental Hotel – Cu ajutorul Ionelei și al lui Cătălin, managerii de eveniment cu care am colaborat, am reușit să am o zi și o noapte mai frumoase decât speram eu sa iasă. Promptitudinea cu care mi-au răspuns mereu la mesaje, ospitalitatea tuturor angajaților față de nuntași, camerele pe care ni le-au pus la dispoziție, servirea impecabilă a felurilor de mâncare, toate au condus către un sentiment de liniște, combinat cu bucurie și astfel am putut să mă relaxez și să fiu foarte fericită în ziua nunții.

-Candy Bar și Tort: Cofetăria Armand – totul a arătat impecabil, iar tortul a fost cu adevărat impresionant și delicios.

Advertisement

One thought on “Povestea Nunții

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s