Tocmai am revenit dupa un city break la Berlin şi probabil ultimul meu zbor cu avionul până când se coace tortuleţul din burtă. Trăiască RyanAir şi ofertele lor, chiar dacă au spaţiu puţin în avion, a fost perfect pentru un zbor de două ore.
După ce că mai să pierdem avionul joi, la dus, din cauza nebuniei de trafic din Bucureşti, unde sute de maşini circulă cu o singură persoană înăuntru, adică şoferul, am ajuns într-un Berlin cam înnorat, dar nu răcoros, numai bun de luat la pas. Evident, nu cred că e cazul să mai spun cât de lin a fost drumul spre hotel cu trenul şi S-Bahnul, doar vorbim de Nemţia. Odată cazaţi, am pornit în căutarea unui loc de papa bun, căci, şi înainte deveneam destul de hangry la foame, dar acum mă transform de-a dreptul dacă îmi trece ora obişnuită de masă.
Prima plimbare a fost pe Friedrichstraße, o stradă centrală, plină de magazine, restaurante şi baruri. Am zis din start că ne vom răsfăţa cum vom putea mai bine în aceste zile, aşa că am băut o cafea bună şi am savurat o prăjiturică în Galeriile Lafayette. Noi şi asiaticii bogaţi care erau plini de pungi de cumpărături de la magazine de lux.
După ce ne-am mai pozat pe ici pe colo, Neil a savurat vreo două beri la un bar cu bere artizanală locală, am găsit şi un loc foarte popular pentru cină, Peter Pane. Eu nu preaam putut mânca mult aşa, mi-am luat o porţie de chipsuri din cartofi dulci absolut demenţiali.
A doua zi a fost rezervată pentru un tur gratuit cu Sandeman. Mă rog, cei care au mai fost cu această organizaţie chiar în Berlin sau alte oraşe ştiu că, de fapt, plăteşti la sfârşit cât consideri că a făcut turul. Mie îmi place foarte mult să aflu despre un oraş prin aceasta organizaţie, deoarece ghizii lor sunt tot timpul extrem de pregătiţi, au nişte abilităţi fantastice de vorbit în public şi parcă aşa se mai lipeşte şi ceva informaţie de mine, căci am uitat mult din istoria şi geografia învăţate în şcoală. Istoria Berlinului nu este nici cea mai amuzantă, dimpotrivă, ţi se poate face foarte uşor pielea de găină când îţi imaginezi numai puţin ce sentiment putea să îţi inducă Zidul Berlinului, cât de nedrept trebuie să fi fost să îţi pierzi viaţa doar pentru că nu te încadrai în standardele lui Hitler şi câte opere de artă şi-or fi pierdut urma în vremurile naziste. Turul este pe jos şi durează cam două ore jumate, ceea ce a însemnat că spre sfârşit mergeam mai greu şi iar îmi era super foame, căci trecuse de ora 1 şi eu nu mâncasem de prânz. Dar a meritat efortul, iar apoi am găsit un local tipic nemţesc, am mâncat o supă berlineză foarte gustoasă şi un ştrudel cu mere cu sos de vanilie, aşa că m-am potolit. Mai un somnic de după masă la hotel, mai o leneveală, şi seara gata de plimbare din nou.
Sâmbătă, am părăsit zona centrală a Berlinului pentru a vizita o berărie cu restaurant numită Stone Brewery. Am întâlnit acolo un angajat mutat din State, super pasionat de bere, practic ultimii ani a lucrat numai în această industrie, şi ne-a povestit cu super mult entuziasm despre produsele Stone. Cel mai mult cred că mi-a plăcut explicaţia numelui unora dintre beri, căci la gust şi textură, Neil era specialistul. De exemplu, o bere poarta numele de Arrogant Bastard. Arrogant, pentru că foloseşte un mix de ingrediente considerat foarte îndrăzneţ de cei care se pricep, şi Bastard, pentru că a fost de fapt o bere creată din greşeală, voiau să facă ceva şi a ieşit cu totul altceva, dar bun. Restaurantul şi împrejurimile arată extraordinar de frumos, se vede că sunt foarte îngrijite. Din păcate, mâncarea nu m-a dat pe spate, ce-i drept, dacă în Germania nu ţi-e poftă de nişte cârnaţi sau burgeri, la restul nu prea îşi dau interesul aşa de tare. Astfel, seara am devorat un şniţel imens vienez, să recuperez şi prânzul.
Ultimele ore petrecute în Berlin au fost extrem de însorite, parcă să ne placă şi mai mult. Deşi nu am intrat în nici unul dintre cele 182 de muzee ale oraşului, ne-am bucurat din plin de arhitectura clădirilor, de aerul perfect respirabil, de bulevardele largi, de spaţiile verzi, de curăţenie şi civilizaţie în principiu. Am plecat cu sentimentul că trebuie să mai revenim aici. Aşa escapade să tot fie!
Alexandra Clark (Chițu) 