Se făcea că la final de 2015, erau cam 4800 de vizite pe blogul meu. Acum, la fine de 2017, s-au făcut puțin peste 17000 de oameni care mi-au vizitat blogul. Pe unii dintre voi vă cunosc, pentru că îmi trimiteți feedback direct, dar pe mulți nu vă știu, așa că vă mulțumesc acum tuturor pentru fiecare vizită virtuală și pentru că luați parte la micul meu jurnal.
2018 vine nu numai cu noi provocări, corpul meu se pregătește intens zilele acestea să aducă pe lume o mică minune, dar și cu întrebări existențiale. Evident, vreau să mă bucur din plin de această experiență, dar nu vreau să fiu a stay at home mum și atât. M-am identificat multă vreme, ani întregi, cu meseria de corporatistă, de unde și ideea denumirii jurnalului. Oare ce o să fiu în următoarea perioadă? Eh, mai vedem noi 🙂
E un an pentru care nici nu îmi scriu obiective. Sănătate să fie, restul se rezolvă! Oricum, știu că voi deveni nașă de cununie și abia aștept, vom avea botez de planificat și sper să fie rost de cel puțin o excursie undeva, că deja simt că îmi cunosc apartamentul și orașul prea bine.
De fapt, cred că nici pentru 2017 nu am avut obiective scrise, eram deja încărcată emoțional cu pregătirile de nuntă, încât am zis să trecem cu bine de acest eveniment și mai multe nici că îmi propuneam. Și iată ce an prolific a fost! Cununia, sarcina, Lisabona, Timișoara, Berlin, promovare la birou, cursuri mai multe de limba suedeză, oameni frumoși, dragoste multă.
Chiar în ultimele zile de muncă, am participat la un training, unde am aflat despre mine că sunt un om de acțiune la bază, vreau să fac lucruri, să văd rezultate clare și să nu stau prea mult la discuții. Doar că, din când în când, mai am și alte pelerine, cum ar fi cea de gânditoare. Adică am nevoie să aflu informații clare ca să pot livra rezultate și îmi place să număr succesul în cifre. Nu mă miră, în sensul că de muncă nu mi-a fost frică niciodată și îmi țin(eam) tabel de Excel cu rezultatele numerice din fiecare trimestru, să îmi urmăresc consistența.
Doar că anul acesta, în 2018, îmi propun doar să fiu și mai prezentă, să mă concentrez mai puțin pe obiective SMART și mai mult pe a mă bucura de noua experiență. Vă anunț cum merge pe parcurs. Gânditoarea din mine s-ar putea să vrea să evadeze la un moment dat.
Așa că asta vă doresc și vouă! Să fiți prezenți în 2018! Timpul și așa trece nedrept de repede. Bucurați-vă de oamenii dragi care vă sunt alături și arătați-le acest lucru, fiți profesioniști la muncă, sunt multe ore petrecute la birou, încât să irosiți timpul petrecut acolo, gândiți-vă și la voi din când în când și acordați-vă un mic răsfăț. Și dacă răsfățul este să treceți pragul blogului meu, cu atât mai bine 🙂
La anul și la mulți ani!