Home

E ora 6 dimineața. Deja încep să mă foiesc. O simt aproape, e adormită bine. Dau un pic mai tare din picioare și scot o gângureală. Mă simt puțin leneș totuși, dar ar face bine să se pregătească de noua zi. A deschis ochii. Hai că mai stau puțin cuibărit lângă ea. E totuși plăcut aici. Da, am să mai dorm puțin.

E ora 6:20 dimineața. Mă simt super odihnit, așa că o să încep să țopăi puțin în pat. O văd că tresare panicată. Să fie din cauză că sunt aproape de marginea care dă spre podea? Mă rog, nu contează, eu am să tot țopăi. O să mă joc toată ziua, abia aștept.

E 6:35. Aș mânca puțin lăptic. Mammmmmaaaa!!!! Hai, ridică bluza odată! Mmmm, yummy in my tummy! Bine, acum că am luat o gustare, îți permit să mă lași în pătuț, să mergi și tu la treburile tale. Opaaa, dar a venit și tati. Iar l-am gonit în altă cameră azi noapte, dar patul ăsta e chiar mic pentru noi toți, ce să fac. Am să mă joc puțin cu el până revine mami.

S-a și făcut 7:20. Păi deja mi-e foame. Oare e gata micul dejun? Ia să încep să dau semne că aș mânca și cu ochii. Îmi ronțăi degetele și mă vait până se decide să îmi dea prima masă. Pare că se mișcă foarte lent mami, nu știu ce e cu ea, dar până nu bea o chestie super dubioasă dintr-o ceașcă mică rău, parcă nu e ea. Sper că a pregătit niște fructe bune!

E trecut de 8. Tati deschide șifonierul și alege niște haine, se face gata de ceva și dispare pe ușă. Îmi tot zice să fiu cuminte, să ascult de mami și să aștept până când vine el diseară. Parcă am obosit puțin, dar sunt prea multe de făcut și prea puțin timp. Trebuie să mă lupt cu perna galbenă, să ronțăi maimuța jucăușă, să mă cațăr pe marginea patului, să exersez sunetele mele de star rock, să mai ronțăi puțin la maimuță…ah, dar chiar mi se închid ochii. Mammmaaaaa!!! Dă-mi niște lapte și stai aici, eu închid puțin ochii.

Whaaaat? Când s-a făcut 10?! Doamne, cât timp am pierdut! Văd că mami deja e îmbrăcată cu haine de ieșit afară și acum mă schimbă și pe mine. Nu înțeleg ce mă tot unge cu cremă la cuculeț. Am încercat de nenumărate ori să o opresc, ea tot insistă. Fie! Reușește să mă îmbrace, deși eu mă răsucesc ca un pui pe rotisor, mă pune în cărucior, ieșim din casă și intrăm în capsula specială, apasă un buton, mergem în jos și hop, am ajuns afară.

Mă uit foarte foarte atent la tot ce mișcă. Mașini, oameni mari, oameni mici, păsări, animale, e foarte interesant ce se întâmplă afară. Mergem o bucată de vreme și ajungem la o stație ciudată, unde vine un tren mare și de acolo mă întreb unde mergem azi. Uneori ajungem într-un loc cu multe magazine, luminițe multe, fel și fel de haine și jucării și ne plimbăm pe acolo. Mami se oprește la o masă, cred că o cam dor picioarele, dar eu tot protestez că m-am plictisit în cărucior. Trebuie să mă ia puțin în brațe! Altă dată, ajungem la parc. E super tare acolo, mulți copaci și mult teren unde să ne plimbăm în voie. Se mai întâlnește cu oameni care  mă admiră mereu și îmi spun că sunt adorabil, mergem la magazinul de cartier, facem ce facem, că ajungem acasă după prânz. De cele mai multe ori, mi se cam rupe filmul o oră sau cam așa, că nu îmi dau seama cum am ajuns dintr-un loc în altul.

E în jur de ora 2. Where’s my lunch, lady?! Hiuh, hai că mă așază în scaun. Mmmm, bun îmi place, azi e dovlecel, sau așa îi tot spune ea. E preferatul meu!  Bun, hai să terminăm aici, că eu am treabă, nu pot să stau la mese întinse toată ziua. Oups, cred că am făcut și numărul 2. Daaa, miroase nevoie mare. Hai că s-a mișcat repede, acum pot să îmi văd de ale mele. La un moment dat mi se face somn din nou, dar de data asta nu mai cedez eu așa ușor, doar sunt ocupat cu jucăriile astea. Of, dar parcă nu sunt eu. Vreau să mă joc dar nu îmi iese. Îmi vine să plâng de supărare. Să țip chiar. Ea chiar se străduiește. Îmi cântă, mă dansează, îmi oferă lapte, dar nimic nu îmi convine. Mai am și gingiile astea de mă mănâncă îngrozitor. Mai bine dormeam. Acum nu mă mai pot concentra. Cred că e trecut de 4:30. Mama e deja disperată. O văd că se schimbă iar și bolborosește ceva cum că mă scoate la aer, că cică le-a încercat pe toate și deși e obosită, asta e. Dar are dreptate! Afară, sunt alt om. Două ture de cartier și chiar adorm în sfârșit. Când mă trezesc, suntem înapoi în casă.

Mă pot juca iar în voie. Aud sunete la ușă. Mă arunc pe burtă pe covor, mă târâi până spre hol, și….e tatttiiii!!!! Ce bine, cu el mă super distrez, face tot felul de sunete amuzante, facem întreceri pe covor și îmi pune muzică să ascult. Văd că iar mă pune mami pe scaunul de mâncat. Ah, e deja ora cinei. Ce repede trece ziua asta! Curând vine și ora de băiță. Tare îmi mai place în apă! Dar după baie, devin somnoros tare.

Niște lapte, mai țopăi puțin în pat, mai plâng puțin (sunt doar supărat că s-a terminat ziua de joacă, eu mai voiam), îmi pun mami și tati niște melodii frumoase, îmi cântă ceva cu un elefant care se legăna, și când suntem pe la elefantul 14, deja sunt aproape adormit. Încerc să mă trezesc și în miez de noapte, sper să reușesc, poate atunci chiar îmi iese statul în picioare!

 

toddler1

Sursa foto: Jordan Rowland – Unsplash

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s