Numai valoarea lui Facebook se ridica în luna iunie a acestui an la vreo 541 bilioane de dolari. Nici când lucram cu target de Collections, tot nu ajungeam să îmi imaginez o astfel de sumă. Practic, niște oameni fac foarte mulți bani din această afacere, nu mai pun la socoteală Instagram, Pinterest și alte mijloace de socializare media. Și bravo lor, nu e ca și când banii curg fără muncă multă, cercetare continuă și multe investiții generoase.
Dar eu de fapt voiam să povestesc despre relația mea cu social media. Poate nu toată lumea știe că eu am o firmă prin care organizez cursuri. Nu am avut bani ca să îmi construiesc un site, așa că metoda principală prin care îmi adun cursanți este…Facebook. Desigur, sunt și multe persoane care ajung la mine deoarece am fost recomandată de cineva care a mai studiat alături de mine limba suedeză. Altfel, vă spun, nici la întâlniri de networking nu prea am ajuns la viața mea. Cu o investiție minimă, am reușit de fiecare dată să găsesc lume interesată de studiul limbii suedeze și mă număr printre cei 82% dintre afacerile (foarte) mici care se folosesc de social media pentru a avea de lucru.
Dar stați, asta nu e tot. În iulie, scriam eu despre cum e să am o lună fără venit. Și iată că cineva, o persoană care nu m-a cunoscut live niciodată, dar care îmi citește blogul, m-a ajutat cumva și m-a liniștit, informându-mă când urma să primesc indeminzația de creștere copil. Așa, pentru că a citit articolul și a decis să facă o faptă bună în ziua respectivă.
Apoi, acum câteva zile, mă plângeam că nimeni de la Ikea nu a răspuns la sesizarea mea în legătură cu un scaun Antilop primit defect. Un fost coleg de facultate, cu care nu am mai vorbit de ani de zile, și care știe pe cineva care știe pe cineva a văzut postarea și uite așa am fost sunată în nici două ore, cu informații clare despre când aveam să primesc un alt produs corect.
Iată numai trei cazuri în care social media a fost de partea mea. Nu mai spun de grupul de mame, La Primul Bebe, unde chiar pot pune întrebări cu toată încrederea că voi primi răspunsuri pertinente, de paginile pe care le urmăresc, de localurile noi din București de care altfel nu aș avea habar. Observ că tot mai puțină lume postează fotografii, mai mulți merg cumva vrând nevrând pe ideea de personal branding și își creează o imagine pe care o promovează în bula lor de oameni. Astfel, am un comentator al scenei politice, un mare amator de bere artizanală (întâmplător, e soțul, așa că îi fac și lui un pic de reclamă :)), o fană înfocată a cafenelelor bune din București, o apărătoare a drepturilor animalelor și mulți alții prin care aflu lucruri interesante despre ce se mai întâmplă în lumea asta.
Ce vreau să zic, că orice poveste trebuie să aibă și o morală, așa zice teoria la storytelling, este că e bine în primul rând să exprimi cumva atunci când ai o problemă, nelămurire sau dilemă de vreun fel. Mie îmi este ușor să arunc o vorbă în social media atunci când sunt în impas. Desigur, e o sabie cu două tăișuri. Este cel puțin ciudat că mi se numără și câte like-uri dau unei singure persoane, oricine din lista mea de prieteni poate să traseze harta locurilor pe care le frecventez și cu cine sau cu ce îmi ocup timpul. Dar e la fel cu paharul pe jumătate plin sau pe jumătate gol. Tu alegi cum vrei să îl vezi. Și uite așa, am încălecat pe-o șa și am zis povestea despre social media.
Foto: William Iven – Unsplash
Alexandra Clark (Chițu) 