O întâlnire cu sens, într-o zi de vineri în care eram extrem de obosita. Mi-am adus aminte cum mi s-a mai spus în trecut că tare ușor judec. Și așa era.
Judecam și etichetam la capul gol, imediat aveam soluția și acțiunea potrivită pentru problemele prietenilor și nu înțelegeam de ce nu le pun mai repede in aplicare. Mi-a luat ceva timp sa înțeleg ca, uneori, ei vor doar sa fie ascultați, nu au nevoie de sfaturile pe care și ei le știu foarte bine. Vor sa fiu acolo pentru ei și nimic mai mult. Și tare bine mi-a prins și mie când cineva a fost acolo pentru mine. Fără să îmi spună ce puteam să fac mai bine. Sa îmi reproșeze că am fost prea slabă, sau prea incapatanata sau prea naivă. Au fost acolo și punct.
La clubul de lectura de luna aceasta, ne-a vizitat și Petronela Rotar, autoarea romanului “Orbi”. Multe dintre persoanele prezente o citeau de ceva vreme, pentru mine a fost un tip nou de lectura, mai ales că nu mai citisem un autor român de o grămadă de vreme.
Într-o oră, desi eram cu o ureche la discuție și cu un ochi pe Ionas care ar fi băgat în gură orice jucarie posibila de acolo, am avut câteva Aha-uri, cum nu am mai avut de ceva timp.
Astfel, am constientizat ca exista multe relații abuzive in România. Femei agresate într-un fel sau altul care nici macar nu fac plângere la politie, de teama, de rușine, de prea multă dragoste pentru copii. Puține au curajul sa lase tot în urma, uneori doar cu hainele de pe ele, și să o ia de la capăt cu frânturile de demnitate rămase. Că terapia încă e subiect tabu la noi in țara, din pacate. Că depresia e o boala, la fel de prezenta că gripa sau cancerul, și dacă simți că ai un prieten care se “împuținează” pe zi ce trece, nu îl lăsa, insistă să vorbiti, sa caute ajutor specializat. Că dependența, ooo, dependenta, este și ea în noi la tot pasul, fie că este despre alcool, droguri, telefon, control, oameni și că și ea ascunde multe alte frici.
O oră extrem de valoroasa mi-a deschis mintea către multe alte idei și gânduri. O ora pentru care sunt extrem de recunoscatoare 🙂
Pingback: “Minciuni pe canapea” | Alexandra Clark (Chițu)