Home

Din când în când, mai accept cate o provocare. Vorba aia, poate mă plictisesc cu atâta timp liber cat “stau” acasă cu Ionas. De data asta, provocarea venită de la Cristina Oțel pe grupul Părinte Conștient a fost ca, timp de 7 zile, să găsești cate 5 lucruri pe care le iubești la tine. Diferite! Adică să ai o lista cu 35 de lucruri in total care îți plac la persoana ta.

De cate ori în adolescență și tinerețe nu m-am concentrat pe lucrurile la care nu eram așa bună, care trebuiau musai îmbunătățite, căci altfel eram ultimul om. Am făcut n cursuri de Excel, în tentativa mea de a fi expert in Quality și de a veni cu idei de rapoarte care sa ușureze procesele. Și am razbit într-un final, dar mi-a luat destul de mult timp și nici nu pot spune că am fost extrem de fericită la final. Câtă vreme nu m-am considerat insuficientă, ca sa vorbesc și în termeni de școală primară. Cât amar de vreme mi-am urât corpul pitic și îndesat.

Până am început și eu să citesc cărți pe tema dezvoltării personale, până am participat la niste traininguri care chiar mi-au adus valoare, până am intrat in niste cercuri de oameni care mă inspiră și, de ce nu, până am mai trecut puțin prin viață și m-am mai copt puțin la minte. Iar aceasta provocare a venit la momentul ideal, cum toate pe lumea asta se întâmplă cu un motiv.

Ușor, dar sigur, se aproprie momentul reîntoarcerii la birou. Mărturisesc că mă luaseră niște gânduri de genul dar oare o să mă mai descurc la fel de bine? Oare nu am rămas în urmă în tot acest timp cat alta lume a și avansat în carieră? Oare ce pot eu sa aduc bun organizației după atâta vreme de bebeluseala? Da, am continuat sa citesc, să scriu, să țin cursuri, dar oare e suficient?

Astfel se face că acest exercițiu a picat la țanc. Trebuie sa spun că nu e așa ușor să îți vezi părțile bune, dar când comunitatea a fost așa receptiva la provocare, am zis că sigur pot și eu să o fac. Deci vrei să știi ce iubesc la mine? Bineee, hai că îți zic oricum 😆

1. Părul des

2. Unghiile frumoase și sănătoase

3. Sunt directă

4. Sunt un bun povestitor

5. Caut sa învăț ceva din fiecare experiență

6. Mă înconjor de oameni pozitivi, alaturi de care sa cresc și să trăiesc experiențe frumoase

7. Știu să ascult și să las omul să își spună oful.

8. Sunt foarte devotata în relații

9. Sinceritatea

10. Autenticitatea

11. Sunt foarte perseveranta, aproape încăpățânată as zice, când îmi pun in minte un obiectiv clar.

12. Îmi place privirea mea încruntată, cu sprânceană ridicata, practic îmi place scepticismul meu și că vreau mereu să știu de ce-ul din spatele lucrurilor.

13. Autoironia

14. Talent (cred eu) la scris

15. Spirit întreprinzător

16. Îmi place că pot să merg pe jos km întregi

17. Cred in dezvoltarea continuă

18. Îmi fac dreptate, cer dreptate și egalitate de sanse

19. Am grijă să le fie bine celor din jurul meu

20. Sunt bossy (uneori)

21. Sunt o fire easy to talk to

22. Îmi cunosc valorile și limitele și mă retrag in glorie din relații și evenimente care nu se aliniază cu cele de mai sus.

23. Mă motivează obiectivele numerice

24. Am așa un farmec aparte cu care atrag oameni mișto in viața mea

25. Am credința că nimic nu este întâmplător

26. Sunt rezistenta la muncă multa, chiar și la stres, deși caut sa nu ajung la starea de stres

27. Sunt calmă

28. Sunt un trainer bun

30. Îmi place să mă pregătesc, să îmi fac temele, să mă documentez îndelung pe o anumită temă

31. Citesc (cat de mult pot)

32. Pot planifica și organiza evenimente

33. Sunt o mamă bună și o soție iubitoare

34. Fac cadouri frumoase

35. Am simț artistic

Daca ar fi după mine, as trece lucrurile acestea și la cv. Pentru că, dincolo de experiență și competențe, fiecare din cele enumerate mai sus spune ceva despre mine.

Recomand din suflet acest exercițiu, chiar îți dă un zvâc in ceea ce privește stima de sine. Și dacă tot am ridicat mingea la fileu, nu m-aș supăra deloc daca mi-ai spune ție ce îți place la mine, ba din contră 😊

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s