Home

Copilăria ar trebui să fie fără griji. Cu multă joacă, cu multă imaginație și o grămadă de amintiri frumoase. Ar trebui. Dar uite cum chiar acum pregătesc un pachet pentru copii care nu au nici șosete să le țină de cald pe vremea rea….

De multe ori, când citesc o carte, îmi activez puterea imaginației și mă trezesc că sunt un martor omniprezent în povestire. E modul meu de a vizita lumi în care altfel nu aș avea șanse să ajung. Doar că vezi, tu, în timp ce citeam unele pagini din Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini, de multe ori mi s-a făcut efectiv rău de la stomac. Câteodată nici prea multă putere de vizualizare nu e bună. Dar altfel, cum aș fi putut eu sa vizitez vreodată Afghanistanul, cum aș fi știut de cum poate crește un băiat pe lume având doar exemple masculine în jur. De multe ori, auzim de familii monoparentale, în care mama este în centrul universului copilului. În această carte, am putut să observ cealaltă imagine. Un copil care trăiește toată viața fără alinarea mamei, cu un tată prea mândru ca să își exprime sentimentele. Apoi am citit despre sărăcie, despre violențe, orgolii, supraviețuire, lăsat tot în urmă numai ca să poți spera că vei avea un mâine, renaștere, iertare, acceptare.

Nu este cartea care să îți asigure happy end-ul mult dorit, nu are pretenția că vei da ultima pagină și vei spune, uite, a trecut prin atâtea, dar a meritat, prințul și-a găsit prințesa și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. E o carte din viață, din viața asta care îți dă peste nas când te aștepți mai puțin.

Poate că, în calitate de mamă de băiat, am și resimțit povestea mai puernic. M-am gândit, desigur, ce aș putea face să îl pregătesc pe Ionas pentru bullies, căci copiii pot fi foarte răutăcioși. Cum să îl învăț să fie darnic, să împartă ce are cu alții, să fie fair play, să se bucure de copilărie și să aibă totuși un simț al realității. Nu am încă soluția, au trecut 3 ani de mămicie și încă învăț din mers. Dar mă bucur tare că mi-a picat această carte în mâini. A fost un start tare bun pentru 2021.

Tu ce citești zilele astea?

Advertisement

3 thoughts on “Vânătorii de zmeie

  1. Eu tocmai am terminat Copiii din miez de noapte aseară. Acum citesc 18 Minutes: Find Your Focus, Master Distraction, and Get the Right Things Done. Dar următoarea pe care o continui (că e începută în 2020) este Jurnalul unei fete greu de mulțumit. La tine care e următoarea pe listă?

    • Am vazut ca esti pusa pe citit, ceea ce e minunat, parerea mea 🙂 acum urmatoarea pe lista mea este o carte cumva de parenting, inca nu sunt sigura cum va fi, Crescandu-l pe Cain se numeste. O data pe an, citesc si ceva din sfera parenting-ului. Spor sa ai!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s