Home

Azi mărturisesc că mi-e dor. Mi-e dor de discuțiile din Mega Image, de la prima oră, între bărbați fâstâciți printre rafturi, sfătuindu-se ce bomboane să aleagă pentru colegele lor. Mi-e dor de capetele aplecate peste tarabele cu mărțișoare, care, deși niste kitsch-uri, erau tratate ca adevărate opere de artă asupra cărora se negocia aprig.

Mi-e dor apoi să ajung la birou, să fiu conștientă că sunt puțin mai aranjată decât de obicei. Și mi-e dor să îi văd pe colegi plimbându-se de sus în jos pe floor cu mărțișoare, flori, bomboane, prăjituri, care cum s-au organizat. E plăcut să afli că s-a complotat pentru tine. Mi-e dor de energia urărilor, de îmbrățisări, de o zi petrecută între oameni.

Mă uit apoi la puiul de om care învață tradițiile acum și cât de mult s-a chinuit să ureze la prima oră o plimăvală mumoasă! și îmi mai trece puțin melancolia. Aleg să revin la timpul prezent, să mă bucur de ce am azi, aici, acum și să mă uit cu optimism la viitor. Mă ajută mult parfumul unei zambile albe care s-a instalat pe biroul meu, e așa dulce încât nu prea pot să rămân cu gust amar.

Și îți doresc și ție, să ai primăvara în suflet! Poartă un mărțișor chiar dacă lucrezi de acasă. Cumpără o floare, mănâncă o ciocolată bună, sau un MĂRțisor, după gusturi. Și capul sus. Totul va fi bine!

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s