Doar ce ne-am întors după câteva zile petrecute pe meleaguri călăreșene. Acum că s-a instalat internet și la mamaia Chițu la țară, chiar nu mai aveam motive să nu lucrăm de acolo o vreme. Mai ales că în sfârșit s-au oprit ploile, după ce duminica trecută cred că am stat cu ochii pe geam juma de zi, doar doar s-ar fi oprit potopul.
Dar s-a oprit de luni, iar așa am avut ocazia să ne bucurăm de soare în aer liber, în curte. Viața la țară nu mai e chiar cum mi-o aduceam eu aminte. Când eram mică, aveam multe oi, porci, găini. Acum, sunt doar găinile și doi căței jucăuși și cerșetori care ar mânca non stop dacă ar fi după ei. Înainte, alergam între curțile celor două bunici, care stau pe aceeași stradă, la distanță de cam 500 m. Acum, alergam cu Ionas pe același drum, dar cu ochii în paișpe după mașini gonind în viteză. Căci este și trotuar, dar este întrerupt și mai sunt și mașini parcate, deci tot pe stradă mergem mai mult. Înainte, băgam repede picioarele prăfuite sub apa rece de la pompă, ca să intrăm în casă. Acum avem gazon în curte, internet, apă caldă la robinet (de la boiler, ce-i drept). Mai mult, Doamne ferește să stea nepotul prea mult în capul gol pe afară, sau să se spele cu prea multă apă rece!
Dar, una peste alta, a fost minunat să petrecem mai mult timp în aer liber. Și deși mă mir puțin cum am supraviețuit DOAR cu o cafea pe zi, dimineața, și aceea nu de specialitate, iată că am rezistat, ba chiar pot spune că nu am mai simțit chiar aceeasi extenuare ca acasă. A ajutat și că nu am gătit mai nimic, s-a ocupat mother de toate mesele.
Iar copilul, în culmea fericirii. Când mai găsești patru adulți să stea după tine, să îți satisfacă toate poftele și să se joace cum vrei tu?! A fost frumos, a fost și cu puțină melancolie, și cu puțină tristețe, mi-ar fi plăcut să îl cunoască Ionas măcar pe tataia Chițu, cred că ar fi avut niște povești grozave pentru el. Dar încerc să transmit cât pot din spiritul de povestitor iscusit pe care zic eu că l-am moștenit.
Acum, back in Popești, back in the hood. Merg să îmi iau o cafea. Ciao!