Home

Universul are mereu grijă de noi. Sau așa îmi place să cred.

Am plecat de acasă de dimineață, cu un milion de gânduri, căci revenea copilul la grădiniță după două luni de absență. Majoritatea părinților au marcat lunea trecută începutului noului an școlar, noi am mai amânat o săptămână pentru a-i putea reface și analizele după minunata mono. O să îl mai știe copiii? O să vrea să intre de bună voie și nesilit de nimeni? Doar două din sutele de întrebări cu care umblam în cap în drum spre grădi.

Dar, universul a avut grijă de noi și de grijile noastre. Așa că, în drum spre grădi, am avut un mic incident auto. Cineva nu s-a asigurat și ne-a șifonat puțin partea dreaptă a mașinii. Toate grijile și gândurile au dispărut instant odată cu zgomotul de hârșâială. Nimeni nu a fost rănit, nimeni nu s-a enervat, lucrurile se rezolvă și mașina sigur va arăta ca nouă curând.

Ionas era puțin îngrijorat că nu știa cum o să mai ajungem la grădi, a observat zgârietura, i-a luat seama, mai avea puțin și făcea și proces verbal la fața locului, era foarte interesat de cât mai multe detalii. Așa că am ajuns la grădi în cele din urmă, copilul a intrat ca și când nu ar fi lipsit o zi, înțeleg că a fost întâmpinat cu urale și pupături, deci toate gândurile negre să plece de la mine :))

Universul are mereu grijă de noi. Și hai să nu mai luăm lunea asta așa in serios! Că altfel, uite, ne râde în nas. Cum zicea un om înțelept pe care l-am cunoscut odată, calm, ușor și relaxat 🙂

Săptămână ușurică vă doresc!

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s