M-am gândit cum să pozez această carte. Am șters praful de pe mobilă, am mai cules apoi cu mâna ceva praf imaginar, apoi am așezat cartea cât de drept am putut eu și am pozat-o. Bicarbonat nu am avut.
Firește că doar cine a mai citit cartea înțelege grija mea pentru poză. Cert e că dl. Backman a reușit din nou să mă înduioșeze până la lacrimi. Și mulțumită unui zbor dus-întors de aproape 3 ore în total, plus un trezit de dimineață ca să apuc să mai citesc, paginile au fost devorate una câte una, până la ultimul cuvințel.
Britt-Marie e în noi toți. Dar parcă un pic mai mult în mama mea. Poate de aceea am fost atât de impresionată, de cum a putut surprinde autorul o tipologie și apoi să o contureze în atât de multe detalii. Frică de moarte avem toți. Poate eu, un pic mai mult decât alții. Tuturor ne e frică să nu fim uitați. Să nu murim singuri. Să nu știe nimeni că am făcut umbră pământului la un moment dat. Iar toate aceste frici ne determină uneori să facem lucruri cel puțin ciudate. Cum ar fi, să invităm un șobolan la cină. Și să îi spălăm și farfuria după. Că așa fac oamenii civilizați.
Furie avem toți în noi. Uneori urlă și cu voce tare, alteori rămâne acolo, mută, se adună, și crește și crește, si oricât ai alege să plângi în prosop ca să nu faci zgomot sau mizerie, la un moment dat, furia iese. Și vai de omul sau obiectul care e în calea ta atunci.
Frici, temeri, furie. Da, le avem cu toții.
Dar știi ce mai avem? Oameni! Și dacă ai puțin noroc, sau puțină tragere de inimă, dai și de cei potriviți la un moment dat. Iar oamenii sunt lumina, oamenii sunt buni și te salvează. În timp ce și tu îi salvezi un pic pe ei. Că am mai spus, nu doar tu ai frici și temeri și furie. Iar apoi vine partea bună. Că dai de niște oameni care te plac așa cum ești. Și pentru ei, nu trebuie să te prefaci nicicum. Ce grozăvie! Să fii suficient pentru cineva, chiar dacă și în ultimul anotimp al vieții tale.
Superbă carte, Backman e un geniu, ador orice cuvințel scris de dumnealui, mă apuc să îi citesc și blogul în suedeză, să văd ce are de spus și acolo. Până una alta, rămân cu lecțiile acestei cărți. Tu, ce citești zilele astea?
Alexandra Clark (Chițu) 