Home

Încep prin a spune că, în primul rând, am fost spontană. Eu nu sunt spontană de fel, deci din start s-a anunțat a fi o călătorie interesantă.

Parte dintre prietenele mele urmau să plece spre Roma. Eu și încă una dintre ele, să îi spunem Andreea, am zis din start că nu vom veni. Că economii, ca vaccin copil, că nu putem și pace. Apoi, parcă ușor ușor am început să ne răzgândim. Dacă nu o să mai apucăm să fim toate, doar noi fetele, undeva anul acesta? Dacă acum era momentul și noi rămânem acasă? Așa am ajuns să luăm bilet joi, cu plecare sâmbătă dimineața, la prima oră.

Și iată-ne, șapte femei în Roma, în aceeași gașcă, luând orașul la pas, începând cu sâmbătă, pe la ora 1. Duminică a avut loc chiar un maraton în Roma. Am făcut și noi maratonul, doar că în două zile, și cu pauze de pizza, paste, pasticerii și aperoale. Și înghețate și cafea. Chiar nu glumesc, în 2 zile am mers pe jos 40 de km în total. Pentru mine a fost a treia oară când mergeam la Roma, pentru prietena mea numită Andreea, era a șasea oară, pentru o persoană din grup era prima oară. Nici una nu s-a plictisit în vreun fel în aceste două zile. În prima zi nici măcar internetul nu l-am avut pornit la telefon, pentru că nu mă gândisem că vom sta atât la plimbare și nu luasem încărcătorul la telefon cu mine, așa că am închis datele, ca să am baterie în caz de vreo urgență. Am râs, am povestit, am mers, ne-am odihnit, ne-am făcut toate poftele, și nici un moment de tensiune la mijloc. Cine ar fi zis că e greu să ții mulțumite 7 femei în același timp, clar nu le-a dus la Roma :))

Nu am intrat nicăieri anume la destinațiile turistice, doar le-am bifat din mers, dar am văzut și zone noi, ba chiar am admirat și cum sunt iluminate clădirile noaptea. Iar Aperol mai bun ca la Roma, încă nu am reușit să beau niciunde. Considerând că prețul era cam la fel ca în București, dar mult mai bun, cred că mai avem de lucru la rețeta folosită aici. Vine vara, nu de alta 🙂

E greu să cuprind în cuvinte toată voia bună din două zile. Dar am vrut totuși să țin minte că city break-ul fetelor s-a ținut în 2023, că a fost super relaxant și amuzant. În caz că mă va lăsa memoria vreodată, să am aici scris. Vreau să țin minte cum am stat în tihnă la o cafea, la o terasă dintr-o piațetă, lângă un copac de portocali, înconjurată de alte femei care ieșiseră la cafea cu prietenele lor. Cum am băut espresso în picioare, la bar, ca un italiano vero, după ce tocmai descoperisem o super old school pasticerria unde oamenii stăteau la coadă sa ia bunătăți la pachet. Cum am mers de nebune, de am bifat Colosseum, Fontana di Trevi, Spanish Stairs, Piața Spania, Piața Navona, Villa Medici, ajuns aproape de Vatican, apoi a doua zi de la capăt, începând de la Vatican și continuat cu Castel Sant’Angelo, Trastevere și altele 🙂

Desigur, nimic din toate astea nu ar fi fost posibil fără susținerea domnului soț, care a rămas în premieră singur acasă cu copilul, două zile full. Și s-au descurcat de minune, iar revederea a fost atât-atât de dulce.

Închei cu recunoștință pentru tot ce a fost și pentru că am în jur oameni minunați. Mare lucru.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s