Iată a trecut mai bine de o lună în care am instaurat o nouă tradiție la noi în casă. Nu îmi place să îi spun regulă, pentru că o văd mai degrabă ca o decizie luată împreună, în familie, pentru sănătatea tuturor. Am decis o zi pe săptămână sa nu consumăm dulciuri. Acum, desigur că poate sunt case în care se consumă DOAR o zi pe săptămână sau mult mai puțin, cert e că noi în casa Clark suntem cam dependenți de drogul ăsta alb care se strecoară în mai toate alimentele, zahărul adică. Și după ce am observat că la noi nu trece zi fără o bomboană, caramea, croissant, ciocolată, acadea, am stabilit că măcar o zi în săptămână ne putem abține. Toți trei, de la mic la mare.
Copilul a ales ziua. A vrut el să fie marți. Buun, marți să fie. Surpinzător, nu a protestat prea mult când l-am anunțat încă de dimineața, vezi că azi e marți, îți amintești, ziua fără zahăr. Mai încerca el cu o întrebare când și când, dar apoi tot el era A, am uitat!
Soțul mai poate să reziste și mai multe zile fără zahăr. Dacă are în casă bine, dacă nu, nu suferă. Mai întreabă uneori la cafea, Avem ceva bun? dar nu leșină de dorul dulciurilor.
Ei, mai greu cu mine. Că eu am luat inițiativa, dar mie îmi era cel mai greu să mă abțin. Dulciuri sunt în casă mai mereu, iar când copilul e la grădi și soțul e la birou, îmi cam vine să mă înfig în cutia cu bomboane. Dar apoi îmi amintesc că nu ar fi corect față de Ionas și nu e corect față de mine, căci pentru sănătatea mea am gândit asta în primul rând. Ușor nu e totuși, dar mai păcălesc poftele cu ceva nuci, alune, sau un măr dulce și zemos. Că zahăr din ăla din fructe avem încă voie.
În fine, cum a trecut deja mai bine de o lună de marți fără zahăr, cred că suntem pe drumul cel bun. Mă gândesc cu speranță să instaurez și joi fără zahăr curând, dar mai aștept puțin. Baby steps.
Alexandra Clark (Chițu) 