Dacă tot a fost așa de bine primit articolul despre ce se întâmplă în primele 3 luni de bebelușeală, am decis să povestesc cum văd eu și perioada ce a urmat. Adică 3-6 luni, 6-9 luni, iar acum suntem la categoria de băieți mari deja, 9-12 luni. Nu-mi vine să cred că deja trebuie să mă gândesc unde sărbătorim primul an de Ionas. Pff, timpul ăsta chiar nu mai are nici o milă față de noi.
Dar să vorbim despre ale noastre. Trece perioada de colici, nici nu vă mai amintiți deja cum era cu plânsetele și gazele micuțului. Mie la 3-6 luni mi s-a părut ușor chiar. Bebelușul stă întins pe spate sau în brațe, pentru noi a fost și perioada când a început să mânance bine laptele meu direct de la sursă, dormea cât de cât ok, a aruncat primele zâmbete în această perioadă, am început să ieșim mai mult cu el, a fost botezat, a stat și toată noaptea cu noi la o nuntă cât am nășit, zilele chiar treceau relativ repede. Mai avea după amiezi când nu îi convenea absolut nimic și soluția cea mai la îndemână era să ieșim puțin. Afară îi lua cu mâna orice supărare și după nici 200 de metri adormea chiar. Mă simțeam obosită în acele zile, dar mai mult din cauza acelei miorlăieli care se manifesta cu precădere după masa, când și nivelul meu de energie era mai scăzut.
Pe la 5-6 luni se scurtează oricum somnul de zi al bebelușului, nu mai e chiar eat and sleep, sleep and eat. Stă treaz mai mult, așa că i-am confecționat eu niște desene alb negru ca să aibă la ce se uita, i-am luat covor din acela muzical și îi plăcea să dea din picioare pe el, ascultam muzică împreună, aveam ce face și la 6 luni.
Tot aici am început diversificarea. Mie mi-a fost ușor teamă de acest pas, strict din punct de vedere al faptului că eu nu găteam consecvent înainte. Dar mi-am făcut un plan, l-am printat și l-am urmărit îndeaproape, ca să nu mă ajungă stresul cu azi ce mai gătesc. Și m-a ajutat foarte mult să am un plan vizual în primele 2 luni de diversificare. Recomand mămicilor care nu sunt fane gătit să încerce. Pentru că Ionas mânca foarte bine și lapte matern și formulă, am decis să nu mă stresez cu cât mănâncă solide. Nu știu dacă a fost mindset-ul, dar chiar am avut parte de o diversificare lină. A început să mănânce din ce în ce mai mult, a acceptat bucuros și fructe în a doua lună, iar iaurtul de seară era preferatul lui în luna a treia. Mai multe despre piureuri și altele am scris și aici.
După luna a 8-a, efectiv nu știu cum au decurs achizițiile, pentru că se întâmplă foarte multe și foarte repede. De unde știam că pot să îl las liniștită pe spate, în pat, și să ies puțin din cameră, l-am găsit pe marginea patului. Nu numai că se rostogolise, se și ridicase apoi puțin. Când părea că nu vrea să se târască prea curând, deodată a luat-o la goană prin sufragerie. De sunete nu mai zic. Mama, gugu, gaga, lala, dada, grrrr, mrrrr, câte ceva în fiecare zi. Copiază foarte repede gesturi făcute de alți copii mai mari și de tatăl lui (a se citi printre rânduri gelozia mea, că pe mine nu mă copiază așa mult) și așa face pa, bate din palme, dă din cap în semn de nu și altele. Mă bucur că ceva o fi luat de la mine, și anume pare atras de cărți, se uită atent la imagini, pune degetul pe vreun animal și așteaptă să îi spun ce e și cum face și mă jur că mârâie dacă nu observ că el are degetul acolo și așteaptă explicații. Desigur, odată cu mersul în patru labe și ridicatul în două picioare sprijinit de ceva, au apărut și primele lovituri și căzături. Ca mamă, dacă mai ești și singură acasă cu el, trebuie să ai inima tare, să nu te topești de tot când îl vezi cu cât patos plânge după un poc. Partea bună este că au instinctul de supraviețuire activat și dacă s-au lovit o dată pentru că nu au apreciat bine o distanță, a doua oară își ia măsuri de precauție sau cade mai atent, pe fund sau pe o parte. Tot are picioarele vinete în permanență, dar cucuiele le ținem la respect.
Provocările principale la această perioadă?
Ieșiți mai des la plimbări, evenimente, întâlniri și peste tot veți da de experți autoproclamați în parenting care vor veni cu fel și fel de sfaturi. Eu am decis să iau ce e mai bun de la toată lumea și în rest să zâmbesc amabil și să spun că voi lua în considerare cele spuse.
Vă mai ajunge oboseala și ați vrea o pauză. De aia vă spuneam în articolul precedent, să țineți aproape ajutoarele. Noi peste vară chiar nu prea am avut cu cine să îl mai lăsăm, așa că am mers peste tot pe unde puteam împreună: la o cină cu prietenii, la o terasă cu finii, la o nuntă, la festivalul de bere, la mare, la munte, în Scoția, am mers numai așa. În rest, mai făceam cu rândul cu soțul. O săptămână mă vedeam eu cu fetele, cealaltă ieșea și el cu băieții la o bere. Depinde și cum erai înainte de a deveni părinte. Noi eram destul de sociabili și ieșeam foarte mult. Am decis să nu ne schimbăm viața complet pentru că am devenit părinți, ci să adaptăm cumva stilul de viață, ca să evităm frustrări și enervări inutile.
Pot fi și provocări financiare. E un adevăr că bugetul familiei este mai mic în această perioadă, iar numărul de persoane în întreținere mai mare. Noi am decis să facem o singură vizită pe lună la BebeTei de unde să luăm tot ce avem nevoie, altfel am cheltui mult mai mult. Foarte mulți bani cheltuim în continuare pe mâncare, pentru că nu îmi iese mereu planul alimentar săptămânal și pentru noi doi, apoi rate, mai vrei să ieși și tu puțin în oraș, să îți iei ceva nou din când în când, o manichiură, mai pune și un casco și un RCA și uite-așa te miri că iar s-a golit pușculița și nu ai apucat să pui mare lucru deoparte. Eu încă lucrez la soluția ideală de a adminstra bugetul lunar, dacă aveți voi vreo rețetă magică dați și la fata aici 🙂
Oricum ar fi, pe mine m-au salvat psihic cel puțin plimbările lungi din iunie până în octombrie. Aerul de afară, fie el și de București, ajută foarte mult. Nu mai apuc să îmi văd prietenele ca înainte, dar am reluat legătura cu foste colege acum mămici și ele și ne vedem cât de des putem. Merg la evenimente pentru părinți și bebeluși și am cunoscut o grămadă de oameni frumoși cu care pot schimba idei și gânduri. Am început să predau un nou curs de suedeză, inițial ca să simt că fac ceva cu timpul meu personal, dar am adunat o grupă atât de faină de cursanți, încât abia așteptam eu zilele de sâmbătă să îi revăd și să mai parcurgem împreună o bucată din limba suedeză.
În final, ce pot spune este că timpul trece amețitor de repede. Și provocări sunt, frustrări se adună și ele, dar este totul atât de minunat că nu ai cum să rămâi plângându-ți de milă. Omul mic se uită în ochii tăi cu atâta puritate, încât imediat simți noi puteri cum cresc în tine. Tragi aer adânc în piept și ești recunoscător pentru minunea ce crește alături de tine. Eu asta fac. Pe lângă faptul că deja mă gândesc, cum spuneam, unde să îi serbăm prima aniversare 🙂
Sursa foto: Alexander Dummer – Unsplash
Alexandra Clark (Chițu) 