Tu ce voiai să devii când erai mic?

În seara asta, pe la ora 5, am ajuns în Brănești cu prietena mea, Nicoleta, la o școală generală, la o clasa a 6-a, în încercarea de a motiva elevii să învețe mai bine. Doamna dirigintă îi descrisese ca o clasă oarecum problemă, copiii simțindu-se obligați să vină la școală și demotivați în general să învețe, când la televizor văd atâtea celebrități care fac bani și care nu au studii. Și poți să îi învinovățești, când astea sunt modelele promovate în media? Nu poți. Dar poți să încerci să le schimbi un pic percepția.

Și ne-am pregătit eu și Nicoleta, am făcut un plan complet de la ice breaker la încheiere, ne-am luat rechizitele la noi și am pornit încrezătoare spre Brănești.

Cum am ajuns, ne-au luat emoțiile pe amândouă. Holul școlii mișuna cu elevi țipând și alergând. Știau că o să venim și s-au prins imediat că noi suntem după fețele noastre de outsidere. Își dădeau coate, ne analizau din cap până-n picioare și nu am putut să nu simt un gol în stomac, amintindu-mi de cum eram și eu la 12 ani, vrând să fiu populară și încercând să intru în grații, dar luptându-mă să îmi păstrez autoritatea în același timp (luptă la propriu, că mai să mă bat cu o colegă care azi îmi e o foarte dragă prietenă, totul doar ca să vedem care e mai bossy – Doamne, ce vremuri!).

Workshop-ul nostru despre Meseriile Viitorului a început curând și cu greu am reușit să captăm atenția a 20 de copii. Dar mare îmi era bucuria când răspundeau la întrebări și când, printre picături, tăceau toți deodată și ne urmăreau cu ochișorii mari, pentru că noi veneam din lumea multiinternaționalelor și reprezentam o categorie pe care nu o mai întâlniseră până acum. Adică eram două fete care muncesc cu drag și spor în lumea asta corporatistă, care câștigă un salariu bun, care se pot întreține singure și care pot să își urmeze un obiectiv atunci când îl stabilesc. Nu eram vedete de teve, dar până și băiatul care vrea să se facă gamer profesionist, Andrei, ne-a acordat câteva minute de atenție și a completat și harta minții la exercițiul de grup.

O fată, Iuliana, m-a întrebat ce voiam eu să devin când eram mică. Oh, și amintirile au năvălit deodată. Țin minte că voiam să fiu arheolog, citeam foarte mult despre diverse culturi, luam notițe și strângeam informații despre diverse monumente. Însă când am mai crescut, mi-am dat seama că sunt dependentă de oameni și de comunicare pentru a putea face lucrurile bine și cu pasiune.

Totul s-a încheiat cu concluzia că nu există meserii bune sau rele. Poți să fii chiar și geografist dacă vrei. Important e să faci lucrurile cu pasiune și să fii bun la ce faci. Și oricât de mult succes ai avea, oricât de bun profesionist ai ajunge, e bine să dai un pic înapoi comunității, pentru că doar așa poți asigura un viitor mai bun pentru generațiile ce urmează.